MENIU

Băieții deștepți din energie - Florin Spătaru: „Sunt atât producătorii cât și furnizorii”

Florin Spătaru - ministrul Economiei

Florin Spătaru - ministrul Economiei spune că „băieții deștepți din energie care fac profituri uriașe în actualul context al creșterii prețurilor” sunt atât producătorii cât și furnizorii.

Întrebat cine sunt băieții deștepți din energie care fac profituri uriașe în actualul context al creșterii prețurilor, ministrul a răspuns:

„Băieții din energie care duc la creșterea exponențială a prețului sunt atât producătorii cât și acești furnizori. Realitatea este că din martie anul trecut, din momentul în care guvernul de la acea vreme a decis să liberalizeze acest preț a fost o creștere exponențială și suntem în situația în care industria vine și spune: ajutați-ne, nu avem contracte la gaz și avem contracte la energie la prețuri pe care nu putem să le suportăm”, a declarat ministrul Economiei.

„La Tulcea s-a închis o unitate de producție, avem Slatina cu ALRO care spune că avem contracte de gaz până la sfârșitul lui septembrie, nu știm ce facem din octombrie. Soluția pentru industrie, dacă vrem să o păstrăm, este reglementarea. Am venit cu o schemă de compensare pe care noi, PSD, am spus că s-ar putea să nu dea rezultate și nu vom avea altă soluție decât să găsim o formă de reglementare care să ne permită să continuăm activitatea industrială”, a mai spus Florin Spătaru, marți seara, la un post TV.

Mai multe articole despre:
spataru energie