MENIU

Avocatul lui Bogdan Olteanu a anunţat cum suportă detenţia fostul viceguvernator BNR

Avocatul Constantin Durgheu a declarat vineri că fostul viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu suportă condițiile de arest cu demnitate și decență.

"E pozitivă (starea de spirit — n.r.). Nu se plânge de nimic. Conștientizează faptul că, fiind în fața organelor judiciare, într-o procedură judiciară, acestea sunt condițiile. Nu are nimic de obiectat. (...) I s-a respectat dreptul la apărare. Nu pot să răspund despre problemele lui sentimentale. Pot să spun un singur lucru: în acest moment orice om ar fi afectat. Domnia sa este supus unor acuzații. Nu le discutăm, fondate, nefondate. Parchetul are tot dreptul să facă aceste acuzații. Domnul Bogdan Olteanu are dorința și tot dreptul de a se apăra. În schimb, în stare de arest preventiv este mult mai greu să facă acest lucru. (...) Această stare, coroborată cu acuzațiile aduse, evident că îi dau o stare cel puțin de disconfort", a declarat Constantin Durgheu, avocatul lui Olteanu, scrie Agerpres.

Întrebat dacă Bogdan Olteanu simte că se bucură de prezumția de nevinovăție de când se află în spatele gratiilor, avocatul a spus: "Uitându-se la televizor nu, pentru că este linșat mediatic".

"El suportă condițiile de arest cu demnitate și decență. A spus-o și în fața procurorilor, a spus-o mereu, nu are ce să obiecteze. Orice cetățean care este supus unei proceduri judiciare ajunge acolo. (...) Dacă ar fi să vorbim de condițiile din arest care sunt precare ar trebui să vedem că în întreaga societate românească din nefericire condițiile sunt proaste — în școli, spitale, orfelinate. Dacă ne uităm că un copil din orfelinat are alocată o sumă mai mică decât un deținut în penitenciar vom vedea o tristă realitate. Toate trebuie rezolvate. Dar un copil nu are nicio vină că a fost abandonat, are o sumă alocată mai mică, deci nu știu în ce măsură domnul Bogdan Olteanu s-ar putea plânge, motiv pentru care nici nu o face. Un profesor căruia îi este încredințată educația copiilor noștri are salariu mic. Nu avem de ce a ne plânge", a adăugat Durgheu. El susține că instanțele de judecată dispun mult prea ușor arestarea.

"Ce ar trebui observat este că, fiind aceste condiții precare, din nefericire, instanțele de judecată dispun mult prea ușor arestarea și (...) se suprapopulează locurile de deținere. Dacă s-ar pronunța pedepse cu suspendare în cauzele fără infracțiuni grave sau de evaziuni fiscale, în cele în care se recuperează banii... Interesul statului nu este să transforme acel om într-un deținut, într-un pasiv, (...) ci să îl lase să muncească să își acopere prejudiciul dacă nu a făcut-o", a spus avocatul.