Avocaţii lui Dan Voiculescu cer anularea interceptărilor din dosarul Antena Grup-RCS&RDS
Avocaţii din dosarul în care fostul senator Dan Voiculescu este acuzat de complicitate la şantaj au cerut, la termenul de miercuri, anularea interceptărilor realizate în dosar, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale referitoare la realizarea interceptărilor, scrie Mediafax.
Avocaţii celor judecaţi în dosarul Antena Group-RCS&RDS, în care fostul senator Dan Voiculescu este acuzat de complicitate la şantaj, au cerut identificarea interceptărilor realizate de procurorii DNA cu ajutorul SRI şi anularea acestora, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale referitoare la faptul că SRI nu mai poate pune în aplicare mandate de supraveghere tehnică.
Astfel, instanţa a dispus trimiterea unor adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie şi la Parchetul e pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a se identifica interceptările realizate de SRI însă discuţiile referitoare la această solicitare vor fi reluate la finalul procesului, au anunţat magistraţii. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 13 aprilie.
Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, şi fiica sa Camelia au fost trimişi în judecată în 1 octombrie 2013, alături de directorul general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, şi de fostul şef ANAF Şerban Pop.