Avertismentul șocant al lui Ponta. Ce ne pregătește, mâine, Liviu Dragnea
Fostul premier Victor Ponta atrage atenția asupra ”darului otrăvit” făcut de Liviu Dragnea liderilor UDMR, în contextul voturilor pentru legea privind combaterea spălării banilor și a legii ”off-shore”.
”Pentru un VOT Dragnea ne vinde de TOT !
Maine imparte cetatenii tarii in romani de etnie romana ( care sunt controlati de ANAF) si romani de etnie maghiara sau germana sau alta minoritate ( care nu pot fi controlati de ANAF) ! Pentru ca Mosierul Dragnea poate sa trateze diferit iobagii de pe mosia sa Romania - indiferent de Constitutia sau legile tarii!
Sa explic pe intelesul tuturor:
1. Dragnea vrea sa treaca din nou prin Camera Deputatilor Legea “off shore” privind resursele Romaniei din Marea Neagra - adica sa decida doar el ( fara nicio consultare si niciun control) de ceea ce apartine Romaniei / Marea Neagra devine un Teldrum, un Lac Belina sau o Ferma de porci pe care o trecem din proprietatea romanilor in proprietatea Famigliei Dragnea / are insa nevoie de votul deputatilor UDMR si ai Minoritatilor Nationale
2. In acelasi timp se afla la vot la Camera Deputatilor o lege privind combaterea spalarii banilor / deputatii UDMR si de la Minoritati au afirmat insa ca nu ii dau votul lui Dragnea pt niciunul din cele doua proiecte din cauza introducerii unei prevederi care da drepturi abuzive pentru ANAF in controlul activitatii asociatilor si fundatiilor neguvernamentale / acest control este una dintre ideile preluate de Dragnea de la Viktor Orban privind controlul societatii prin mijloace de presiune si santaj
3. Deputatii UDMR si ai Minoritatilor au cerut scoaterea acelui articol abuziv pentru TOATE organizatiile neguvernamentale / in stilul coruptiei instittutionalizate Dragnea a decis sa nu rezolve problema ci sa le dea respectivilor deputati o “spaga legala” : ANAF ii controleaza in continuare pe toti cu EXCEPTIA acelor fundatii si asociatii “ale Minoritatilor Nationale”
4. Prevederea propusa este o oferta otravita ( toti romanii ii vor acuza pe UDMR si Minoritati ca ii vand pt niste interese proprii) si este flagrant neconstitutionala ( nu poti sa faci legi fiscale si administrative care sa discrimineze pe criteriul apartenentei etnice a asociatilor )!
5. In practica un asemenea sistem se va dovedii absolut imposibil : ca exemple : daca faci o Fundatie pentru sprijinul copiilor saraci in Ialomita vine ANAF ul peste tine - daca o faci in Harghita nu te poate controla / o asociatie sportiva de sprijin pentru o echipa de fotbal din Craiova este controlata - una pentru o echipa de fotbal din Sfantu Gheorghe nu / daca numele asociatilor este Popescu vine ANAF in control - daca este Arpad nu vine!!! Intelegeti idiotenia?
6. Deputatii ProRomania vor vota categoric IMPOTRIVA unei asemenea ticalosii si aberatii legale / si vom intocmi imediat dupa vot o sesizare la Curtea Constitutionala
7. Deputatii UDMR si ai Minoritatilor sper sa nu accepte acesta oferta otravita a lui Dragnea - si sa sustina in continuare ca ceea ce este incorect pt ei este incorect si pentru restul romanilor
8. Deputatii PSD ( mai ales cei din Ardeal) vreau sa stie ca acasa oamenii ii vor intreba cum voteaza ca Popescu sa fie controlat de ANAF si Arpad nu/ si cate ticalosii vor mai vota impotriva intereselor alegatorilor si ale tarii/ iar scuza ca ei nu au ce sa faca si trebuie sa se supuna vointei lui Dragnea .... jenant!”, scrie Victor Ponta pe Facebook.
Vot favorabil în Comisia Juridică
Comisia Juridica si Comisia de Buget a Camerei Deputatilor au dat, luni, raport favorabil, cu un amendament la legea pentru combaterea spalarii banilor, potrivit caruia organizatiile cetatenilor minoritatilor nationale sunt exceptate de la raportarea catre stat a beneficiarilor finali.
Legea pentru combaterea spalarii banilor intrase la dezbateri in plenul de luni al Camerei Deputatilor, insa deputatii au retrimis legea in timpul dezbaterilor catre comisiile de specialitate. In cele din urma s-a decis ca Legea pentru combaterea spalarii banilor sa intre la vot final in plenul de miercuri, scrie Ziare.com
Obligatii pentru toate ONG-urile, mai putin cele ale minoritatilor
Astfel, art 3 a fost modificat in urmatorul fel "c) in cazul asociatiilor si fundatiilor cu exceptia organizatiilor cetatenilor apartinand minoritatile nationale, membre ale Consiliului Minoritatilor Nationale".
Potrivit legii de prevenire a spalarii banilor, discutata martea trecuta in comisia juridica a Camerei Deputatilor, notiunea de "beneficiar real" includea in cazul asociatiilor si fundatiilor "persoanele fizice sau, in cazul in care acestea nu au fost identificate, categoria de persoane fizice in al caror interes principal asociatia sau fundatia a fost infiintata sau functioneaza".
De asemenea, legea prevede ca reprezinta "entitati raportoare" fundatiile si asociatiile, federatiile, precum si orice alte persoane juridice de drept privat fara scop patrimonial.
Despre aceste prevederi, de care ONG-urile minoritatilor scapa daca forma legii ramane asa, Opozitia a avertizat saptamana trecuta ca vor afecta si ONG-urile, precum si pe beneficiarii actelor de caritate.
"Se stabileste un mecanism de oprimare, as zice, a asociatiilor si fundatiilor, de constrangere a ONG-urilor pentru ca legea prevede niste obligatii foarte nepotrivite, niste sanctuni covarsitare, pe viitor vor avea obligatia sa raporteze institutiilor statului toti beneficiarii finali, adica toate persoanele de care au grija, ca vorbim de copiii abandonati, de persoanele bolnave, sau alt tip de beneficairi, sub sanctiuni covarsitoare, amenzi pe care nu si le permite o asociatie", a spus deputatul USR Stelian Ion.
UDMR se opune
Masurile au fost luate dupa ce deputatul UDMR Marton Arpad a anuntat, luni, la dezbaterile din plen pe marginea legii privind prevenirea spalarii banilor, ca formatiunea maghiara nu poate sustine proiectul daca nu se elimina din text obligatia ca ONG-urile sa raporteze toti beneficiarii ajutoarelor pe care le dau.
"Proiectul lasa problema pentru zeci de mii de ONG-uri. Prin efectul acestei legi, toate ONG-urile vor trebui sa raporteze, citez textul, beneficiarul real care include persoanele fizice. Mai tot timpul ni s-a explicat ca asta inseamna ca eu pot sa dau nume generic. Nu, doar in ipostaza in care nu am reusit sa identific. Dar daca un astfel de ONG ajunge catre oameni saraci care au primit o suma sau o patura, trebuie sa raporteze, adica sute de mii de persoane, iar numele acestor persoane trebuie trecute intr-un registru. S-ar putea sa avem nevoie de contabilizarea a milioane de oameni, nu stim astazi. Nu putem vota o astfel de lege", a declarat, luni, in plenul Camerei Deputatilor, deputatul Marton Arpad, la dezbaterea pe marginea legii pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului.
Cel mai probabil vom plati o amenda uriasa
Pe 19 iulie, Comisia Europeana a anuntat ca trimite Romania, Grecia si Irlanda in fata Curtii de Justitie a UE pentru ca nu au pus in aplicare normele in materie de combatere a spalarii banilor, se arata intr-un comunicat de presa publicat pe site-ul institutiei.
Termenul pentru transpunerea de catre statele membre in legislatiile lor nationale a celei de-a patra directive europene privind combaterea spalarii banilor a fost 26 iunie 2017.
Amenda pare insa ca este sigura. Agentul guvernamental al Romaniei, Radu Cantar, a solicitat luna aceasta Curtii de Justitie a UE sa prelungeasca cu o luna termenul de depunere a memoriului in cazul procesului deschis de Comisia Europeana, intr-o incercare de a trage de timp, insa surse au declarat pentru Ziare.com ca cererea a fost respinsa.
Pana pe 29 octombrie 2018, Guvernul Romaniei trebuie sa-si depuna memoriul de aparare in acest caz. La acest termen se mai adauga 10 zile, termen pentru considerente de distanta. Practic, este aproape imposibil ca pana atunci proiectul de lege, aflat in Parlament, sa fie votat, sa treaca de filtrul Curtii Constitutionale si sa fie promulgat de Klaus Iohannis.