MENIU

Avertismentul lui Merkel: O diluare a combaterii corupţiei în România, un semnal greșit

Cancelarul Germaniei Angela Merkel avertizează că România că o diluare a intensităţii combaterii corupţiei şi o relativizare a statului de drept şi a politicii reformiste ar reprezenta un semnal absolut greşit.

Angela Merkel anunță că sprijină lupta anticorupție din România și avertizează împotriva relativizării statului de drept.  

"Cancelarul federal, doamna Angela Merkel, a purtat în după-amiaza zilei de 27.01.2017, o convorbire telefonică cu preşedintele României, domnul Klaus Johannis. În cadrul convorbirii, cancelarul federal i-a mulţumit preşedintelui pentru impulsurile acestuia privind excelentele relaţii bilaterale şi a apreciat strânsa colaborare în chestiuni de politică europeană", precizează purtătorul de cuvânt al guvernului federal, Steffen Seibert.

"Cu privire la situaţia politică internă din România, cancelarul federal l-a asigurat pe preşedintele României de întregul său sprijin la continuarea consecventă a luptei anticorupţie. O diluare a intensităţii combaterii corupţiei şi o relativizare a statului de drept şi a politicii reformiste ar reprezenta un semnal absolut greşit", mai precizează purtătorul de cuvânt al lui Merkel.  

Administrația prezidențială de la București informase, vineri, despre convorbirea telefonică cu Merkel. 

"Klaus Iohannis și Angela Merkel au evocat stadiul excelent al relaţiei speciale, de natură strategică, pe care România şi Germania îl împărtăşesc şi au discutat despre consolidarea şi aprofundarea dialogului politic bilateral, cât și despre intensificarea coordonării pe teme europene", se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

"Iohannis a transmis partenerului german un mesaj ferm privind angajamentul său pentru continuarea luptei anticorupţie în România, în scopul construcţiei unei democraţii mature şi solide. Președintele României a evidenţiat natura complexă a acestui proces şi a menţionat şi concluziile pozitive ale recentului raport al Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru consolidarea sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei", se mai precizează în comunicat.

La rândul său, Cancelarul german a exprimat întreaga susţinere pentru continuarea luptei anticorupţie în România şi s-a arătat preocupată de eventualitatea ca anumite demersuri să afecteze parcursul pe care s-a înscris România în combaterea acestui fenomen.