MENIU

Averea lui Solomon Wigler. Cum arată vila de 460 de metri pătrați a consilierului arestat

Unul dintre cei mai discreți consilieri ai lui Sorin Oprescu are o avere de invidiat. Solomon Wigler a fost arestat pentru cinci fapte de corupție, după ce a fost prins în flagrant de procurorii DNA.

Întalnirile dintre Wigler şi denunţător au fost toate înregistrate ambiental, fie că s-au desfăşurat în biroul din primărie al consilierului, fie în mijlocul naturii, în Parcul Tineretului. De câteva ori, arată DNA, mita ar fi fost luată în biroul lui Wigler, aflat la etajul 14 din Primărie.

La o întâlnire lângă parc, Wigler l-a întrebat pe omul de afaceri: „Tu le-ai adus ceva?… lor … tu ai adus ceva bani sau ceva?”.

Șpaga era încasată pentru fiecare etapă din serviciile aduse de Wigler și calculată în funcție de persoanele care urmau să fie mituite în continuare. Pentru avizele şi hotărârile din 2015, consilierul a cerut banii prin transferuri din conturile bancare ale soției omului de afaceri, în cel al soției consilierului primarului Sorin Oprescu, în tranşe de 4-5.000 de euro, lucru care s-a şi întâmplat.

A doua vilă a consilierului personal al lui Sorin Oprescu se află pe strada Țepeș Vodă. Conform declarației proprietarului, imobilul are o suprafață de 460 de metri pătrați și a fost cumpărată în 2006. Vila a fost consolidată, însă interioarele nu sunt finisate. Nefiind locuită, au apărut inscripționări de tip grafitti pe ușile impozantei construcții. Vecini nu au habar cine este proprietar, de ceva vreme nu a mai dat nimeni pe acolo. Ultimii muncitori au fost zăriți în toamna trecută, scrie evz.ro