Aurelia Cristea modifică iar legea antifumat: nu se fumează în maşina personală dacă sunt copii
Noi modificări la legea antifumat. Deputatul PSD Aurelia Cristea a depus mai multe amendamente la legea care interzice fumatul în spaţiile publice închise, care se află în Camera Deputaţilor, la Comisia de sănătate, prin care doreşte să anuleze prevederile adoptate de Senat, şi care schimbau sensul legii iniţiale, şi să adauge două noi interdicţii ale fumatului, în maşina personală, dacă se află copii sau femei însărcinate şi interdicaţia ţigării electronice la locurile de joacă, potrivit news.ro
Reamintim că potrivit legii anti-fumat, fumătorii nu vor mai putea să-şi aprindă ţigara în restaurante, în baruri, în cluburi sau în orice spaţiu public delimitat de doi pereţi şi care are acoperiş. Aşa spune legea antifumat, care intră în vigoare din 16 martie. În plus, conform legii antifumat, ţigările electronice nu vor mai putea fi folosite în mijloacele de transport în comun, în restul spaţiilor publice acestea fiind permise.
Legea antifumat. Potrivit legii care interzice fumatul, fumătorii nu-şi vor mai putea aprinde ţigările în spaţiile publice închise şi nici în locurile de joacă pentru copii, nici măcar cele în aer liber. În plus, este interzisă şi vânzarea la bucată a ţigaretelor şi a ţigărilor de foi. Noua lege îi priveşte chiar şi pe taximetrişti. Fumatul va fi interzis şi în maşinile acestora.
Legea antifumat. Fumatul va fi permis în continuare în încăperile special amenajate pe aeroporturi şi în penitenciare.
Legea antifumat. Persoanele fizice care nu respectă prevederile legii riscă amenzi de până la 500 de lei. În cazul cluburilor, barurilor şi restaurantelor, sancţiunile sunt mai dure: între 5 mii şi 15 mii de lei şi chiar suspendarea activităţii. Pedepsele merg inclusiv până la închiderea localurilor care nu au respectat legea.