MENIU

AUR demască jaful din pandemie! Acuzații fulminante lansate de George Simion - VIDEO

Tunurile financiare date în pandemie încep să iasă la suprafață. AUR a prezentat, într-o  conferință de presă, noi detalii privind achizițiile din timpul pandemiei realizate de instituțiile publice. Carmen Georgeta Stănescu, fost consilier de conturi la Curtea de Conturi, a vorbit despre neregulile din timpul stărilor de alertă și urgență, o perioadă în care în competența sa de control era și Ministerul Afacerilor Interne cu structurile sale, printre care DSU și IGSU.

„Pentru că în competența mea de control era și Ministerul Afacerilor Interne cu structurile sale, printre care DSU și IGSU, echipele din subordinea mea au efectuat aceste controale, iar la DSU și IGSU, sigur că da, am găsit foarte multe nereguli, atât de multe nereguli încât concluzia finală a echipei de audit, conform reglementărilor procedurilor de audit a fost adversă, pentru că gradul de răspândire al abaterilor în activitatea DSU și IGSU în perioada stării de urgență a fost extrem de ridicat.

Printre altele au fost luate în eșantion ca verificare patru acorduri cadru, care au fost încheiate cu ONAC cu firmele respective, dar de derularea acestora, de organizarea procedurilor de atribuire și de derularea acestor contracte subsecvente ale acordurilor cadru, se ocupa DSU și IGSU. Potrivit legii, DSU pune la dispoziția ONAC atât specificațiile tehnice, cât și necesitățile de aprovizionare, cât și produsele și prețul estimativ al produselor pe care vrea să le aprovizioneze, Mai mult, pune la dispoziția ONAC specialiștii tehnici care asistă procedurile de derulare a atribuirii contractelor atât pe perioada organizării, cât și pe perioada derulării.

După cum știți unul dintre marile contracte a fost cel încheiat cu ROMWINE pentru aducerea a peste 800.000 de măști FFP2 și FFP3. Echipa de audit a constatat că toate contractele subsecvente la acest acord cadru au fost modificate la solicitarea DSU în ceea ce privește termenele de livrare, în așa fel încât aceste termene de livrare s-au prelungit mult, chiar și după terminarea stării de urgență. Mai mult, la solicitarea expresă a DSU, transporturile au fost efectuate cu aeronave militare, chiar și așa graficul de livrare nu a fost respectat. În același timp DSU a acceptat invocarea criteriului forței majore, în condițiile în care unul dintre criteriile fundamentale pentru care ROMWINE a primit acest contract, a fost tocmai termenul de livrare foarte redus. Deci s-au făcut cheltuili din bugetul MApN”, a declarat Carmen Stănescu.

 

 

Președintele AUR, George Simion, a subliniat că avem o problemă cu felul în care funcționează Curtea de Conturi, din moment ce conducătorul instituției, domnul Busuioc, a avut dosarul vaccinurilor pe mână și nu l-a pus la dispoziția Comisiei de anchetă cu privire la achizițiile din timpul pandemiei.

 

„Avem o problemă cu felul în care funcționează Curtea de Conturi. Președintele Mihai Busuioc a avut dosarul vaccinurilor pe mână și nu l-a pus la dispoziția Comisiei de anchetă cu privire la achizițiile din timpul pandemiei. De fapt, domnul Busuioc este deasupra legii și deasupra Parlamentului, motiv pentru care noi am solicitat în Birourile Permanente Reunite o comisie cum a mai fost în Parlamentul României pentru a analiza exact activitatea Curții de Conturi. Pentru că în momentul acesta, în afară de un raport anual care e votat din 3 în 3 ani, nu analizează nimeni ceea ce face Curtea de Conturi.

 

Avem oamenii din interiorul instituțiilor dispuși să vorbească. Sperăm că și presa este dispusă să îi asculte și să reflecteze tot ce s-a făcut în timpul pandemiei”, a declarat președintele AUR, George Simion.

 

Mai multe articole despre:
aur pandemie jaf citu voiculescu