Atac virulent și grobian la adresa jurnaliștilor și oficialilor care resping revocarea șefei DNA
Cei mai vocali actori împotriva revocării din funcția a Laurei Codruța Kovesi, atacați virulent și grobian de deputatul PSD Liviu Pleșoianu. Acesta anunță, pe pagina personală, că a început ”Festivalul orcilor fardați”, conduși de către Klaus Iohannis și Laura Codruța Kovesi.
"Festivalul #ORCILOR fardați" - acesta este titlul corect pentru ce se întâmplă de când ministrul Justiției a demarat procedura de revocare. În fruntea plutonului: orcul insolvent "Vanghelion" (zis si orcul-5-cravate), orcul pseudoesoteric bulbucat, orcul-de-praz (care se recomandă și ca orcul "Gregoire Ecrivain"), orcul "Cutremur-10", orcul-în-trening (cunoscut și ca orcul-atotștiitor), orcul intelectual iubitor de creme (zis și orcul-Liichea), orcul scriitor (cunoscut și ca orcul-căruia-i-se-tot-fură-Nobelul), orcul cântăreț (sau orcul-nu-am-chef-azi), orcul implicat (zis și orcul-în-chiloți), orca-înghițitoare-de-cârnați, orca scelerată (i se mai spune și orca .com), orcul "știri-fierbinți" (cunoscut și ca orcul-din-arhiva-SIPA), orcul tractorist (se recomandă și ca orcul-Procuror-General), orca "K" (Ființa Supremă în mitologia orcilor), orcul "K" (Führer-ul orcilor) și, nu în ultimul rând, celălalt orc "K" (Guvernatorul orcilor)”, scrie Liviu Pleșoianu, pe pagina personală de Facebook.