MENIU

Anunţul de ultimă oră al primarului general interimar al Capitalei privind Arena Națională

Primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, a declarat că, pentru moment, nu există o soluție de punere în funcțiune a Arenei Naționale nici în cazul în care acoperișul neavizat corespunzător nu ar fi folosit. "Deocamdată, o soluție nu există. Domnii de la Pompieri spun că, dacă nu au acel agreement, nu pot să ia o decizie. Până atunci nu ne permitem (să punem în funcțiune Arena — n.r.)", a spus Sava, vineri, într-o emisiune la Digi24.

Întrebat dacă, totuși, Arena Națională ar putea fi folosită fără a pune în funcțiune acoperișul care nu are aviz, primarul a răspuns: "Nici în condițiile astea nu se poate folosi".

Joi, DNA a anunțat că a deschis dosar penal cu privire la existența a două documente de avizare a acoperișului Arenei Naționale, documente ce au același număr de înregistrare și aceeași dată.

Răzvan Sava a precizat că, până în prezent, procurorii DNA nu au trecut pe la Primărie în acest caz. "Până acum nu a fost nicio solicitare", a spus el.

Primarul interimar a explicat că, în 2006, când Arena Națională a revenit Municipalității, "inițial a fost prevăzut un acoperiș fix". "În timp, s-a dorit să se renunțe la acoperișul fix. Pentru acest acoperiș retractabil nu s-a obținut avizul de la pompieri", a spus el.

"Fără acel aviz de la pompieri lucrurile s-au blocat", a mai spus Sava, explicând că întreținerea Arenei Naționale costă municipalitatea 7 milioane de lei pe an.

Sursa: Agerpres

Mai multe articole despre:
primarul Capitalei arena nationala aviz ISU