MENIU

Anunţ de ultima oră privind relaţiile diplomatice dintre SUA şi Cuba. Este oficial

Casa Albă încearcă să ajungă la un acord cu Havana pentru a începe zborurile comerciale între cele două țări până la sfârșitul anului, a relatat luni Wall Street Journal, citând oficiali americani.

Administrația Obama analizează de asemenea mijloace de a relaxa restricțiile impuse de Congres asupra călătoriilor americanilor în Cuba, a adăugat cotidianul, preluat de Reuters.

În Senatul american se află în așteptare un proiect de lege privind eliminarea interdicției de călătorie pentru americani și o măsură mult mai ambițioase de a renunța la embargoul economice american în vigoare de decenii. Însă astfel de pași se confruntă cu opoziția puternică din partea conducerii republicane a Senatului și Camerei Reprezentanților.

Americanii care merg în prezent în Cuba pentru motive autorizate, precum vizite în scopuri familiale sau de afaceri o fac în general cu zboruri charter.

Potrivit Wall Street Journal, administrația și industria aeriană americană sunt unite în eforturile de a obține reluarea serviciilor de transport aerian comercial către Cuba.

"Ne-am angajat la acest lucru. Există bunăvoință de ambele părți. Vom continua discuțiile", a declarat un oficial al Departamentului de Stat, citat de Wall Street Journal. Un acord până la sfârșitul anului "este cu siguranță ceea ce sperăm", a adăugat el.

Mai multe articole despre:
SUA zbor Cuba reluare Agerpres diplomatic