MENIU

Antonescu: Renunțăm la alianțele locale cu PSD

Antonescu: Renunțăm la alianțele locale cu PSD / Foto: MEDIAFAX

Președintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, la finalul discuțiilor cu liderii PDL, că toate alianțele locale ale PNL cu PSD prin care au fost asigurate majorități locale urmează să fie rupte, pentru a fi încheiate altele cu PDL.

Antonescu a fost întrebat dacă se va renunța la toate alianțele cu PSD din teritoriu, de la nivelul administrației locale unde sunt constituite astfel de majorități.

”Intenția noastră este asta, sigur că e un lucru complicat, dar intenția noastră este asta și în Biroul Politic Național al PNL, care va fi reunit cât de curând, vom propune aceată decizie politică. Pentru că noi trebuie să fim cât se poate de hotărâți în a construi de jos în sus, și coerent, aceste lucruri. În momentul în care decidem, acesta este un pas foarte semnificativ spre fuziune, spre temelia unei fuziuni. Da, chiar dacă asta va costa în anumite județe sau localități ieșirea dintr-o majoritate sau schimbarea unei majorități, noi trebuie să ne comportăm ca niște oameni serioși din punct de vedere politic și corecți”, a spus liderul demisionar al PNL.

Mai multe articole despre:
PNL Crin Antonescu Vasile Blaga fuziune partide