Antonescu: Nu avem niciun fel de tratative şi nu suntem preocupaţi de construirea de noi alianțe
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că formaţiunea pe care o conduce nu are "niciun fel de tratative în curs" și nu este preocupată de construirea de noi alianțe, ci de faptul ca dreapta să fie cât mai puternică, însă "această discuție trebuie să pornească pe idei, pe proiecte".
"Nu acord așa ușor certificatul de dreapta oricărui partid care revendică această chestiune. Nu avem niciun fel de tratative în curs și nici nu avem această intenție. PNL a asumat foarte explicit rolul de pivot al dreptei, că este de 24, 25 de ani aproape un partid consacrat, recunoscut și indiscutabil de dreapta prin program, prin tradiție prin tot ce doriți. În al doilea rând, pentru că este, dintre toate formațiunile care se revendică a fi de dreapta, indiscutabil, cea mai puternică și sperăm că aceste alegeri vor confirma acest lucru. Nu suntem în niciun fel preocupați de noi tratative, de construirea de noi alianțe, de negocieri, noi suntem preocupați ca dreapta să fie cât mai puternică, dar cred că această discuție trebuie să pornească pe idei, pe proiecte", a declarat Crin Antonescu, sâmbătă, într-o conferință de presă susținută la Constanța.
El a precizat că nu a avut nicio ezitare în a accepta ca Partidul Popular să fuzioneze cu PNL deoarece această formațiune politică este una "cu elemente clare de dreapta".
"Cei de la Partidul Popular, un partid mic, dar foarte bine fixat ca segment social, un partid de fermieri, de agricultori, au fără îndoială elemente clare de dreapta și nu am avut niciun fel de dubiu, niciun fel de ezitare. Am spus că este un prim pas în speranța că se vor mai întâmpla asemenea lucruri, afirmația că ușa e deschisă", a precizat Crin Antonescu.
Același mesaj a fost transmis de Crin Antonescu liberalilor din județul Constanța şi la mitingului desfășurat în Sala Sporturilor, unde a afirmat că PNL nu are vreo înțelegere cu Traian Băsescu, iar acum se luptă cu cei care vor să întoarcă România în 2004.
"Nu vom sta să negociem alte coaliții cu cei împotriva cărora am făcut USL-ul. PNL nu are niciun fel de înțelegere sau de complicitate cu Traian Băsescu sau cu altcineva pentru că noi am dat jos de la Putere regimul Băsescu și guvernarea PDL, pentru că noi am pus capăt atotputerniciei lui Traian Băsescu în România, pentru că noi suntem singurii care între 2008-2012 în fiecare zi, în fiecare oră, am fost în opoziție și nu am făcut vreun compromis cu Traian Băsescu. Noi suntem alternativa și ne batem cu cei care vor să întoarcă România în 2004, cu cei care vor ca România să fie roșie de sus până jos. România nu mai poate fi ținută în întunericul baronilor, în România nu va exista niciodată o Republică Mazăre sau o Republică Dragnea, pentru că România e o țară liberă a românilor liberi", a afirmat Antonescu, la mitingul electoral.