MENIU

Antonescu: Mă aştept ca Băsescu să împartă mere pentru PMP şi să ducă oamenii la vot cu Loganul

Antonescu: Mă aştept ca Băsescu să împartă mere pentru PMP şi să ducă oamenii la vot cu Loganul

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Brăila, că se aşteaptă ca preşedintele Traian Băsescu să se implice în campania pentru europarlamentare în favoarea PMP oferind mere alegătorilor, împărţind afişe sau chiar să ducă oamenii cu Logan la vot.

Antonescu a fost întrebat cum vede participarea preşedintelui Traian Băsescu la dezbaterea organizată sâmbătă de Mişcarea Populară.

"Este regretabil că şi pe ultimii metri ai mandatului preşedintele se compromite politic în calitatea lui de preşedinte, că, vorba cuiva, măcar dacă ar fi făcut campanie pentru un partid mare, este şi hazliu pentru că partidul este cum este. Nu este demn şi nu este bine, pentru că, repet, chiar era nevoie de un preşedinte, de cineva care în acest an 2014 atât de încărcat cu dispute şi cu competiţie politică, dar în acelaşi timp încărcat cu foarte multe evenimente externe, preşedintele să se concentreze şi să rămână chiar arbitrul de care un asemenea an ar fi avut nevoie. Nu o face, ne-am obişnuit", a spus liderul PNL.

El a precizat că se aşteaptă ca şeful statului să se implice activ în favoarea PMP în perioada de campanie pentru europarlamentare.

"Mă aştept la orice, să dea afişe, să dea mere, să aducă oamenii la vot cu Loganul personal. Mă aştept la orice şi faptul că nu mai fac din această chestiune centrul discursului meu politic şi acţiunii mele politice îi scandalizează pe nişte foşti prieteni sau încearcă să-l folosească domnul Ponta, dar şi domnul Ponta devine caraghios în lupta cu regimul Băsescu, adică, gândiţi-vă, domnul Băsescu cu mărul, cu chestia aia mică, PMP sau cum îi spune şi ditamai domnul Ponta cu ditamai partidoiul în spate şi ditamai Guvernul şi cu ditamai problemele în spate luptă cu Băsescu", a mai afirmat Antonescu.