MENIU

ANTONESCU: M-am întâlnit de două ori cu BĂSESCU. Ce-i răspunde PONTA

ANTONESCU: M-am întâlnit de două ori cu BĂSESCU. Ce-i răspunde PONTA / Foto: MEDIAFAX

Crin Antonescu a recunoscut, în direct la Realitatea TV, că a avut două întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu. "Foarte bine că au discutat", a fost reacţia premierului Victor Ponta, care a mărturisit că nu ştia de cele două întâlniri.

Una dintre discuţii a avut ca temă politica externă, a mai spus liderul PNL, care se referea astfel la vizita pe care a întreprins-o la începutul lunii decembrie la Chişinău.

"Eu, cu Băsescu, cred că în afara împrejurărilor de investiri de la care la unele am şi lipsit, m-am mai întâlnit de vreo două ori. Am discutat politică externă într-un caz, apropo de Moldova, că mergeam în Moldova, şi pentru că eu cred că temele de politică externă ca asta sau alta trebuie discutate chiar cu oameni pe care nu-i suporţi. Dacă ei sunt preşedinte, ministru de Externe, prim ministru", a spus Crin Antonescu.

"Nu am fost informat că Antonescu a discutat cu Băsescu, dar cred că este un lucru bun. Să ne consultăm. Putem să ne consultăm cu oricine, chiar şi cu guvernul", a spus Ponta.