Antonescu: Dacă Ponta crede că e bine în opoziţie, să cedeze mandatul şi preluăm noi Guvernul
Preşedintele PNL Crin Antonescu spune că liberalii nu au ieşit de la guvernare pentru a candida din opoziţie şi a fi bine plasaţi la alegerile de anul acesta, el precizând că PNL este dispus să preia guvernarea dacă PSD alege să cedeze mandatul şi să treacă în opoziţie.
"Noi nu am deliberat să ieşim de acolo ca să fim mai bine plasaţi pentru alegeri. Noi dorim la guvernare. Dacă domnul Ponta crede că e bine în opoziţie, să cedeze mandatul şi preluăm noi mâine şi formăm Guvernul. Și se duce dânsul în poziţia asta excepţional de bună din opoziţie şi pentru europarlamentare, şi pentru prezidenţiale", a afirmat Crin Antonescu, într-o conferinţă de presă, joi seară, la Ploieşti, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Liderul liberal a precizat că pentru scrutinele de anul acesta PNL se va "bate cu armele opoziţiei", iar dacă ar fi rămas la guvernare ar fi folosit în campaniile electorale "rmele guvernării".
Antonescu a mai spus că liberalii îşi asumă tot ceea ce s-a întâmplat în anii în care au făcut parte din Guvern alături de PSD.
"În ciuda faptului că am avut nemulţumiri care s-au adunat şi au culminat cu această ieşire de la guvernare, mie mi se pare corect să ne asumăm politic împreună tot ce a fost până acum două zile sau trei zile. Eu întotdeauna mi-am asumat guvernarea, am pledat pentru ea. (…) Una peste alta, cu bune, cu rele, tot ce s-a întâmplat la guvernare cu bune ele, noi asumăm", a mai spus preşedintele PNL.