ANI răspunde PNL, desființând legea prin care prefectul preia din atribuțiile Agenției: Nu susținem!
Agenția Națională de Integritate (ANI) a precizat, într-un răspuns transmis în exclusivitate pentru realitatea.net, că nu susține inițiativa legislativă semnată de 18 parlamentari PNL, prin care prefectul ar urma să aibă dreptul să verifice declarațiile de avere ale aleșilor locali, astfel încât să fie identificate posibile situații de incompatibilitate sau conflict de interese. Proiectul este semnat inclusiv de Alina Gorghiu și Vasile Blaga, iar reprezentanții Agenției precizează că inițiativa ”este de natură să creeze confuzii prin suprapunerea atribuțiilor Instituției Prefectului cu cele ale Agenției Naționale de Integritate”. Totodată, se mai menționează în răspuns că ”ANI este singura autoritate competentă să evalueze declarațiile de avere” și li se comunică celor 18 inițiatori un alt motiv prin care partea de prevenție din proiect este inutilă: pe pagina de internet a Agenției pot fi găsite informații cu privire la modul de completare a declarațiilor de avere. Totodată, la cerere, aleșii locali pot beneficia de puncte de vedere din partea ANI, cu privire la situațiile de incompatibilitate în care se pot afla, înainte de a câștiga un mandat.
Pe 11 ianuarie, realitatea.net semnala proiectul de lege depus de 18 parlamentari PNL, prin care primarii incompatibili sau aflați în conflict de interese să fie depistați prima dată de către prefect și nu de către ANI, instituția abilitată legal să o facă. În aceeași zi, i s-a cerut un punct de vedere și Alinei Gorghiu pe acest proiect, dar co-președintele PNL nu l-a mai furnizat, în final.
Ce prevede proiectul. Cum se modifică Statutul Aleșilor Locali
Concret, proiectul de lege prevede ca aleșii locali depun declarațiile de avere la prefect, iar timp de 10 zile se fac verificări asupra celor două situații. Propunerea vizează modificarea Legii nr.393/2004, privind statutul aleşilor locali, prin modificarea articolului 74, alieantul 3. Potrivit expunerii de motive, pentru evitarea situațiilor de incompatibilitate sau conflict de interese ”sunt necesare dispoziții legale de prevenție ce dispun verificarea declarațiilor la Instituția Prefectului”. Pentru o documentare adecvată, în link-ul următor se regăsește articolul inițial privind proiectul de lege propus de PNL:
PNL, proiect de lege pentru evitarea cazurilor de incompatibilitate. Cum pierde ANI din atribuții
Proiectul este în dezbatere publică și poate fi consultat pe site-ul Camerei. Consiliul Legislativ a a dat deja un aviz negativ pe acest proiect. Potrivit legislației ANI, inclusiv candidații pentru funcția de primar trebuie să depună declarațiile de avere la BEC, iar apoi, în termen de 48 de ore să fie transmise către ANI. Prin urmare, verificarea făcută de către prefect este mai degrabă inutilă, în aceste condiţii.
Ce se arată în răspunsul transmis: ANI nu susține adoptatarea proiectul
Secretarul general al Agenției Naționale de Integritate a transmis realitatea.net un răspuns extins, pe 3 pagini, în care se explică punctual, motivele pentru care ANI nu susține inițiativa legislativă a celor 18 aleși. Pentru o sintetizare, au fost selectate cele mai reprezentative paragrafe din document.
”Vă comunicăm că Agenția Națională de Integritate nu susține adoptarea inițiativei legislative pentru modificarea și completarea Legii 393 pe 2004 privind Statutul Aleșilor Locali”, a precizat ANI, pentru realitatea.net.
În răspuns se precizează că prefectul nu are competențe în verificarea declarațiilor de avere, proiectul urmând să creeze confuzii privind atribuțiile ANI și pe cele ale prefectului. Totodată, se face referire la emiterea unor puncte de vedere cu conținut contrar:
”Propunerea legislativă este de natură să creeze confuzii prin suprapunerea atribuțiilor Instituției Prefectului cu cele ale Agenției Naționale de Integritate, în ceea ce privește identificarea situațiilor de incompatibilitate sau conflict de interese în care se pot afla aleșii locali. Practic, prin această propunere legislativă, se instituie în sarcina Insitituției Prefectului prerogative de verificare într-un domeniu în care nu are competențe, acest aspect dând naștere la situații contradictorii prin emiterea de către Instituția Prefectului și Agenția Națională de Integritate a unor acte administrative sau puncte de vedere cu conținut contrar”, se arată în comunicat.
Parlamentarii PNL, trimiși de ANI să se informeze de pe pagina de internet a Agenției
Pe de altă parte, în documentul menționat se precizează că prevenirea aparițiilor situațiilor de incompatibilitate este nejustificată, întrucât pe pe pagina de internet a Agenției pot fi găsite informații cu privire la modul de completare a declarațiilor de avere. Totodată, la cerere, aleșii locali pot beneficia de puncte de vedere din partea ANI, cu privire la situațiile de incompatibilitate în care se pot afla, înainte de a câștiga un mandat, astfel încât nimic nu îi împiedică pe aleșii locali ca anterior numirii în funcția publică să evite încălcarea legislației privind incompatibilitățiel și conflictul de interese:
”De asemenea, din expunerea de motive reiese că scopul acestei propuneri legislative este acela de a preveni apariția unor situații de incompatibilitate sau conflict de interese. Față de acest aspect, precizăm că Agenția Națională de Integritate desfășoară o activitate de prevenire a încălcării regimului juridic, a incompatibilităților și a conflicteor de interese. Astfel, pe pagina de internet a Agenției pot fi găsite informații cu privire la modul de completare a declarațiilor de avere sau de interese, iar prin intermediul Departamentului de Comunicare și al Direcției Generale Juridice se emit, la solicitarea persoanelor interesate, puncte de vedere referitoare la potențiale situații de conflict de interese sau incompatibilitate, astfel încât nimic nu îi împiedică pe aleșii locali ca anterior numirii în funcția publică sau în termenul de opțiune prevăzut la articolul 91, din Legea 161/2003, să solicite un punct de vedere de al Agenția Națională de Integritate și astfel, să evite încălcarea legislației privind incomptibilitățile și conflictul de interese”, se mai arată în document.