MENIU

ANI: Primar, în conflict de interese pentru că şi-a angajat fiul în Consiliul Local

ANI: Primar, în conflict de interese pentru că şi-a angajat fiul în Consiliul Local

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul Judecătoriei Bacău să verifice dacă primarul comunei Măgura a fost în conflict de interese, întrucât şi-a angajat fiul în funcţia de consilier juridic la Consiliul Local.

Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate au constatat că primarul Constantin Trăistaru a fost în conflict de interese administrativ şi penal, întrucât "a semnat contractul individual de muncă prin care fiul său a fost angajat în funcţia de consilier juridic în cadrul Compartimentului Aparatul Permanent al Consiliului Local al Comunei Măgura, judeţul Bacău".

Astfel, ANI a sesizat Parchetul Judecătoriei Bacău să facă verificări în cazul primarului Constantin Trăistaru pentru conflict de interese, faptă prevăzută de articolul 301 din Codul Penal.

Potrivit articolului 301, "fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică".

Mai multe articole despre:
Consiliul Local primar ANI