Angela Filote: Ne-am dori să avem garanția că MCV va funcționa și după ridicare
Șefa reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Angela Filote, a vorbit, în cadrul emisiunii Ambasador România, moderată de Alexandru Cumpănaşu, despre absorbţia fondurilor europene şi mecanismul de cooperare şi verificare pe justiţie.
"Omul nu se gândește la Uniunea Europeană atunci când i s-a tras gaz pe stradă, chiar dacă asta e una din acțiunile pe care noi le finanțăm prin fondurile europene. Ce își propun aceste fonduri este să sprijine România în realizarea acelor reforma structurale care vor duce la o creștere a nivelului de trai. La sfârșitul acestui proces, ce mi-aș dori eu personal, nu neapărat să spună 'da, știu ce a făcut Uniunea Europeană pentru mine', ci, mai degrabă, să zică 'da, astăzi trăiesc mai bine decât ieri", a declarat Angela Filote.
Totodată, șefa reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti a vorbit şi despre mecanismul de cooperare şi verificare.
"Mai există îngrijorări legate de sustenabilitate și ireversibilitate. Adică ne-am dori să avem toate garanțiile că funționează și azi și mâine și dacă poimâine ridicăm MCV-ul, el tot va funcționa. La Comisia Europeană ne dorim ridicarea acestui mecanism, pentru că, în momentul în care se va ridica, înseamnă că nu vom mai avea niciun fel de problemă în aceste două state în domeniul justiției și luptei împotriva corupției", a mai spus Angela Filote.