MENIU

Andrei Pleșu îi desființează pe Dragnea și Dăncilă: ”Un provincial zglobiu, o bună gospodină”

”M-am săturat de derbedei şi de ţoape!". Este afirmaţia lui Andrei Pleşu într-un interviu acordat jurnaliştilor de la timpolis.ro, în care scriitorul îşi manifestă, din nou, revolta cu privire la actorii de pe scena politică.

Într-un interviu acordat celor de la timpolis.ro, Andrei Pleşu descrie cum percepe el scena politică din ziua de azi.

„Am îndrăznit, de curând, să spun – deşi sună cam dur – că, dacă e să dau un strigăt din rarunchii furiei şi ai disperării mele, aş spune: M-am săturat de derbedei şi de ţoape! Astea sunt cele două mari categorii pe care le percep acum ca dominând scena publică. Oameni care nu-şi înţeleg rostul adevărat, oameni cu o instrucţie personală grav deficitară, oameni care cred că a ajunge într-o poziţie de putere înseamnă a ajunge într-o poziţie de profit.", a declarat Pleşu.

Scriitorul i-a dat drept exemplu atât pe Liviu Dragnea, cât şi pe Viorica Dăncilă.

Nu vreau să fiu răutăcios, dar dl. Dragnea e un băiat de mâna a treia, un provincial zglobiu, care s-a trezit brusc într-o poziţie de decizie. Nimic din calităţile lui intelectuale, morale, pragmatice nu-l recomandă pentru a conduce ţara asta. Uitaţi-vă cum vorbeşte şi biata doamnă prim-ministru, care cred că ar fi o vecină foarte agreabilă, bună gospodină, probabil. Ce caută ea in poziţia aia? Ca musca-n lapte. E halucinant." , susţine scriitorul.

De-a lungul timpului, Andrei Pleşu a adus nenumărate critici mai multor oameni politici, atât celor din partidul de la guvernare, cât şi celor din Opoziţie.

Mai multe articole despre:
Andrei Pleşu Liviu Dragnea Viorica Dăncilă