Andrei Cornea: PNL trebuie să-și găsească proprii lideri și propriul ritm de creștere
PNL are nevoie să-și găsească lideri din interior, din rândul tinerilor care până acum n-au fost lăsați să se exprime. Asta susține jurnalistul Andrei Cornea, care adaugă că președintele PSD, Dragnea, încearcă să-și proiecteze imaginea de lider moderat, ”jucând” alături de președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, așa cum Victor Ponta și Crin Antonescu ”jucau” în urmă cu câțiva ani.
Dacian Cioloș lasă impresia că nu e mulțumit nici de USR, nici de PNL și că vrea să-și înființeze un nou partid, a afirmat Andrei Cornea, la emisiunea ”Jocuri de Putere” de la Realitatea TV.
”Mă întreb dacă un nou partid în Opoziție va fi utl societății și Opoziției. S-ar putea ca Cioloș să coaguleze apoi un fel de coaliție. E clar că numai așa poate fi bătut PSD - de o coalizare mai largă a forțelor de Dreapta și de Centru”, a subliniat acesta.
Jurnalistul consideră că PNL ar fi ajutat pe moment de prezența lui Cioloș, însă acum are nevoie să-și găsească proprii lideri.
”PNL nu se poate baza pe oameni din afară. Și Iohannis a fost cumva din afară. Acum are nevoie de oameni din interior, de oameni tineri, mai puțin văzuți, care, ca în PSD, n-au fost lăsați să se exprime. Ar trebui să-și găsească propriul ritm de creștere și de acțiune”, este de părere Cornea.
În opinia sa, președintele USR, Nicușor Dan, are meritul de a fi creat această formațiune politică, însă nu este ”un lider” și nu lasă impresia ”că va putea merge în continuare”.
Dacian Cioloș s-ar potrivi mai bine cu PNL, întrucât acesta e ”un partid mai vechi, mai politic puțin”, iar cu cu USR ”pentru că mulți dintre cei cu care a făcut Guvernul sunt în USR”, a mai precizat Cornea.
E clar că Victor Ponta vrea să facă ”pe cont propriu” politică, susține jurnalistul, adăugând că ”probabil că a încercat să obțină ceva - unii spun un post de ministru. N-am mai auzit de demisie în alb”.
Pe liderul PSD, Liviu Dragnea, Cornea îl caracterizează ca lăsând impresia de lider ”moderat, cumpătat”.