MENIU

Andreea Pora: Revenirea lui Băsescu, opera unor băieţi cu ochi albaştri

Andreea Pora: Revenirea lui Băsescu, opera unor băieţi cu ochi albaştri

Jurnalista Andreea Pora, cândva o susţinătoare a lui Traian Băsescu, denunţă modul în care fostul preşedinte revine în politică prin poziţii naţionaliste şi atacuri la justiţie. Pora afirmă că Băsescu pare să revină pe un culoar special creat de oamenii din servicii.

"Ultimele evoluții în politica românească în­trec, s-o recunoaștem, orice așteptări. Di­tamai PSD n-a reușit să screamă măcar doi, trei candidați, așa, pentru impresia artistică a democrației, și l-a ales președinte pe Uni­cul într-un soi de mega-referendum intern, cu un scor de 97%, demn de Ma­rea Adunare Națională a lui Ceaușescu, despre care Drag­nea spunea mieros că nu-l cunoaște „prea bine“. Iohannis e dispărut în pei­sajul irelevanței, PNL dă ale­ne din aripioare aștep­tând să-i pice vreo pleașcă la alegeri, iar Traian Băsescu revine forțos în politică pe un culoar parcă special creat de niște bă­ieți cu ochi albaștri. Nația nici măcar de­zamăgită nu mai are chef să fie, se în­treabă ca proasta-n târg „ce ne facem cu ăștia?“. Nu există răspuns, pentru că toate se leagă între ele și toți „ăștia“ sunt din aceeași piesă", scrie Andreea Pora, în deschiderea unui editorial din Revista 22, în care se întreabă cine va fi viitorul lider al dreptei.

Jurnalista îl aşează pe Iohannis în rândul celor care nu contează în spaţiul public, criticându-l pentru absenţa totală din spaţiul public în contextul unor dezbateri importante. Nici liberalii nu scapă de criticile Andreei Pora, pentru modul în care s-au culcat pe o ureche, cu succesul din noiembrie 2014 sub pernă, în vreme ce rămân tributari vechilor metehne şi reţelelor de partid. Potrivit jurnalistei, liberalii și președintele se transformă în niște fantome și, dacă nu se vor reinventa rapid, vor pierde alegerile, în­cepând cu localele din București.

"Repoziționarea lui Traian Băsescu în politică, pe care, oricum, nu a abandonat-o nicio clipă, ca membru PMP, viitor președinte al formațiunii la Congresul ex­traordinar din 24 octombrie și candidat la București, are deci loc într-un context ca­racterizat în principal prin vid de lideri, de la stânga la dreapta și terminând cu ins­tituția prezidențială. Are un culoar liber, nu spre vreo victorie în alegeri - totuși, bagajul său negativ acumulat în ultimii doi ani de mandat și, mai ales, după ter­minarea acestuia, atârnă greu la elec­toratul de dreapta -, ci în tentativa po­zi­ționării ca lider al opoziției. Cu im­ba­tabilul său instinct de animal politic, ci­nic, fără scrupule și principii, Băsescu sim­te și prinde momentul. Va strica multe so­co­teli și, cu cât vor încerca adversarii să-l arunce în derizoriu sau să întrețină cam­pania absurdă împotriva sa, cu atât îl vor gomfla. Băsescu trăiește politic din scan­dal, iar deschiderea unor procese penale pe teme ridicole cum ar fi „demisia în cinci minunte“ sau documentele-făcătură ale Antenei 3 despre colaborarea cu Se­cu­ritatea îi priesc și îl mențin în centrul aten­ției. E tot ce-și dorește fostul președinte. Miza lui este să bage PMP în parlament - va reuși, cu condiția să știe să gestioneze „moștenirea Udrea“ -, să-i ia fața lui Iohannis și PNL ca lider al dreptei. Prin ce mijloace o va face, asta e altă discuție, dar, dacă ne uităm la mesajul naționalist, an­tieuropean și, în special, contra justiției, e clar cam ce carte va juca. Pe de altă parte, e efectiv unicul politician cu un discurs coerent și adecvat momentului (a fost sin­gurul care a luat poziție față de declarațiile lui Juncker). Fără îndoială, Băsescu va bul­versa și mai mult scena politică, va aduce în principal deservicii PNL pentru că vo­turile se vor împărți pe dreapta, PSD va profita iarăși și va întreține previzibilul circ. Dar, paradoxal, era nevoie de Bă­ses­cu fie și pentru a scoate din letargie PNL și, cine știe, chiar pe Iohannis. Teoretic, bătălia se va da pentru poziția de lider al dreptei. Băsescu sau Iohannis? Nu mizez pe niciunul", scrie Andreea Pora, în Revista 22.

Sursa: stiripesurse.ro

Mai multe articole despre:
Traian Băsescu preşedinte Andreea Pora