Războiul Dragnea-Grindeanu, pe procedură. Ce prevede Constituția. Cum este demis Guvernul
PSD a votat retragerea sprijinului politic pentru Sorin Grindeanu, în ședința de partid, dar votul nu are valoare juridică, întrucât, procedural, Parlamentul trebuie să decidă, retragerea sprijinului politic pentru Guvern, cel mai probabil, printr-o moțiune de cenzură. Abia atunci președintele are o bază legală pentru o organiza consultări cu partidele, pentru a nominaliza un alt premier, în baza articolului 103 din Constituție. Pe de altă parte, președintele nu poate răspunde solicitării lui Sorin Grindeanu de a-i promite că va desemna un alt premier din PSD. Nu există o prerogativă legală care să îl oblige pe președinte în vreun fel, față de Sorin Grindeanu care a anunța că va demisiona doar după ce va avea o promisiune fermă din partea președintelui ca un alt social-democrat va fi propus premier.
Consultările președintelui cu partidele în vederea desemnării unui premier au loc în baza art. 103 din Constituția României, care prevede că președintele desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în parlament. Dacă niciun partid sau formațiune politică nu deține o majoritate absolută (50%+1 din numărul alegătorilor), președintele trebuie să consulte partidele reprezentate în parlament.
Premierul, nominalizat după consultări președinte
Articolul 103 prevede exact pașii de urmat:
1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.
(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Cum este demis Guvernul
Totodată, Constituția mai prevede la articolul 106 care sunt condițiile în care Guvernul este demis și mandatul de membru al Guvernului încetează. Astfel, Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate:
Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă prim-ministrul se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile.
(3) În situaţiile prevăzute în alineatul (2) sunt aplicabile prevederile articolului 103.
(4) Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.