ANALIZĂ| USR s-a răzgândit și nu mai apără democrația. PNL, partidul care a demonstrat că luptă cu corupția
PNL a anunțat deja că va vota pentru ridicarea imunității lui Florin Cîțu și că Justiția trebuie lăsată să-și facă datoria, fără ca politicul să intervină. De altfel, chiar și fostul premier Cîțu a anunțat că va solicita colegilor săi din partid să voteze pentru ridicarea imunității.
Pe de altă parte, USR a reacționat dur, cu declarații virulente la adresa Justiției și în total dezacord cu atitudinea de până acum când vizați de anchetele DNA erau membrii celorlalte formațiuni politice.
Dintr-o dată, partidul lui "DNA să vină să va ia!" a început să adopte discursul lui Liviu Dragnea. Cătălin Drulă consideră dosarul lui Vlad Voiculescu "revoltător" și chiar "cel mai mare malpraxis judiciar". Mai mult, acesta spune că dosarul este "un atac politic" la Opoziţie.
Toate argumentele liderului USR au fost folosite la vremea lui de Liviu Dragnea, acuzând DNA de fabricarea de dosare politice și pe judecători de condamnări politice: „M-au condamnat total nevinovat (...) Ah, gata, domnule, l-am scos din viața politică", a spus Dragnea într-un interviu din 2020.
Tot atunci USR era cel mai mare susținător al procurorilor, bătând toba pe dosare și anchetări ale politicienilor. Nu și astăzi, când au picat testul independenței justiției, fapt constatat chiar de Consiliul Superior al Magistraturii, care a comunicat public acest lucru.
"La data de 28 noiembrie 2023, Secția pentru procurori, în unanimitate, a constatat încălcarea independenței procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție în raport cu afirmațiile formulate, în sensul că dosarul instrumentat de DNA este "cel mai mare malpraxis judiciar", fiind "un atac politic" al procurorilor anticorupție", se arată în comunicatul CSM despre declarațiile publice ale liderului USR, Cătălin Drulă.
Puse în oglindă, cele două partide care se confruntă astăzi cu aceeași situație, în care membrii lor marcanți urmează să fie anchetați de DNA, se constată cât de diferită este abordarea și care este în fond linia celor două formațiuni politice, PNL și USR, vizavi de Justiție. Astfel pare că PNL, la guvernare fiind, este mai tranșant în lupta anti-corupție decât o face USR în opoziție.
Amintim că fostul premier Florin Cîțu și foștii miniștri ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, sunt acuzați că în anul 2021 au cumpărat 52 de milioane de doze de vaccin anti-Covid în plus pe lângă alte 37 de milioane de doze achiziționate, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa unor analize de necesitate a achiziției, așa cum se arată în referatul procurorilor.