Ana Birchall primește încă o lovitură din PSD
După atacul declanșat de Codrin Ștefănescu asupra ministrului Justiției, a venit rândul lui Liviu Pleșoianu să se mobilizeze. Pleșoianu susține că era absolut evident că primul lucru pe care îl va face Birchall va fi încercarea de desființare a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.
Deputatul PSD Liviu Pleşoianu o critică în termeni duri pe Viorica Dăncilă, pentru desemnarea Anei Birchall în funcţia de ministru al Justiţiei, imediat după europarlamentare. Criticile lui Pleşoianu vin în contextul în care Ana Birchall a anunțat, marți, că grupul de lucru interministerial coordonat de minister a ajuns la concluzii preliminare referitoare la Secția de investigare a infracțiunilor din justiție, precizând că ”sunt două concluzii și niciuna nu susține funcționarea în această formă a acestei instituții".
"Toți cei care o țineți în brațe pe Dăncilă sunteți părtași! Cine a propus-o pe Birchall la Justiție la doar două zile după europarlamentare? Sublima DĂNCILĂ! Iar fonfleul de imagine cu remanierea nu a ținut decât la naivi. Orice om zdravăn la cap și cu neuroni funcționali înțelege imediat că era CLARĂ acceptarea nedistinsei Birchall la Justiție și la fel de CLARĂ neacceptarea doamnei Gârbovan la aceeași Justiție. Așa că să se abțină de la plânsete care dau bine la TV și doamna Dăncilă, și cei care o țin în brațe. Faptul că Birchall e ministru la Justiție e doar din vina VOASTRĂ! Asumați-vă!