Hans Klemm, după poza cu steagul Ținutului Secuiesc: Sunt ambasador în întreaga Românie
Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a oferit o primă reacție după criticile din presă pe tema apariției sale într-o fotografie cu steagul Ținutului Secuiesc.
„Ambasadorul Hans Klemm este Ambasadorul Statelor Unite în întreaga Românie. El călătoreşte periodic prin ţară, întâlnindu-se cu diferite grupuri din toate zonele societăţii româneşti. În calitate de aliat şi partener strategic al României, Statele Unite sprijină şi aplaudă democraţia din România şi eforturile României de a-şi consolida instituţiile democratice prin participarea deplină şi egală a tuturor segmentelor societăţii.”, precizează Ambasada SUA pentru Realitatea TV.
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, a fost surprins într-o fotografie care a născut reacţii pe reţelele de socializare. Diplomatul american, aflat într-o vizită în judeţele Covasna şi Harghita, s-a fotografiat alături de oficiali ai UDMR cu steagul Ţinutului Secuiesc. Autorităţile locale din judeţul Covasna i-au cerut ambasadorului american sprijin pentru comunitatea maghiară. Printre revendicări se număra păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale.
Ambasadorul SUA la București a pozat cu steagul secuiesc
Pe pagina de socializare a Ambasadei SUA de la Bucureşti nu apare această imagine. În schimb, primarul din Sfântul Gheorghe, Antal Arpad, prezent în partea stângă a fotografiei, a postat-o pe pagina sa de Facebook. În poză mai apare şi preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor. Ambele persoane sunt cercetate de Direcţia Naţională Anticorupţie.
Primul este cercetat într-un dosar legat de atribuirea unor contracte de modernizare a infrastructurii oraşului printr-un credit de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, iar cel din urmă a fost reclamat la DNA pentru abuz în serviciu.
Fotografia a fost preluată şi de alţi reprezentanţi ai UDMR, printre care deputatul Marko Attila.