MENIU

Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, primit de ministrul Apărării, Mihnea Motoc

<p>Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm</p>

Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, l-a primit miercuri pe ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans Klemm, în cadrul discuțiilor cei doi oficiali evidențiind necesitatea consolidării cooperării în regiune.

Conform sursei citate, agenda discuțiilor a inclus continuarea și aprofundarea unor teme de interes comun, abordate între cele două părți și în cadrul convorbirilor purtate în ianuarie cu adjunctul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene și eurasiatice, Victoria Nuland.

"Pe parcursul discuțiilor, cei doi oficiali au evidențiat necesitatea consolidării cooperării în regiune, având în vedere complexitatea mediului actual de securitate, caracterul privilegiat al relațiilor bilaterale, ritmul dinamic al Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, precum și perspectivele de intensificare a cooperării în domeniul apărării ca elemente esențiale pentru securitatea țării noastre și a regiunii din care România face parte", precizează comunicatul MApN.

În acest context, potrivit sursei citate, au fost discutate perspectivele de consolidare a capacităților de apărare ale forțelor armate românești, inclusiv modalități concrete de sprijinire a acestor demersuri de către partea americană.