Ambasadorul Rusiei la București critică România pentru participarea la sancțiunile aplicate Moscovei
Ambasadorul Federației Ruse la București, Oleg Malginov, afirmă, într-un interviu acordat AGERPRES, că sancțiunile Vestului, la care s-a alăturat și România, nu sunt constructive și că scopul acestora este unul diferit de cel declarat, ele putând urmări, de fapt, destabilizarea situației interne din Rusia, scrie Agerpres.
"În mare măsură, evenimentele care au condus la decizia impunerii de sancțiuni nu au fost atât de simple precum au fost prezentate aici, în România. Avem o perspectivă diferită asupra celor întâmplate. Avem și o perspectivă diferită asupra naturii motivului impunerii sancțiunilor. Da, cunoaștem poziția autorităților din România legată de această chestiune. Nu considerăm că e o poziție constructivă. Dar (...) sancțiunile nu ne-au fost impuse la inițiativa noastră. Nu vom continua să ne rugăm să fie anulate. Este la latitudinea țărilor să decidă cum vor să aibă de-a face cu Federația Rusă, ce nivel de relații vor să aibă și cum privesc spre viitor. Poziția noastră a fost exprimată clar, că aceste sancțiuni nu sunt legitime, nu înțelegem cum vor servi scopului declarat", a spus diplomatul rus. În opinia sa, "scopul poate fi destabilizarea situației din interiorul Federației Ruse, lucru (...) imposibil". "Se spune, de asemenea, că sancțiunile vor ajuta în a impune Federației Ruse schimbarea anumitor decizii care au fost luate deja. E imposibil", a adăugat Malginov.
El a caracterizat acțiunile ca fiind "unilaterale", precizând că Moscova nu le consideră mijloace legitime în relațiile internaționale. "Credem că, în mare măsură, decizia a fost impusă (...) unui număr de țări europene și nu va fi un element pozitiv în relațiile internaționale", a punctat ambasadorul rus la București.
Mai multe pe Agerpres