Alina Mungiu-Pippidi: De ce meritocrația nu salvează România, iar SIE, da

Știe cineva cine a fost cu ideea impozitării bacșișului, care face exact invers de ce ar trebuie să facă reformele bunei guvernări, crește birocrația de pe capul întreprinzătorului în loc să o scadă? Fără riscul de a greși, putem răspunde: un neavizat, un pseudo-educat, care atunci când încearcă să aplice ceea ce citește devine un pericol public. Nu există Dorel numai la clasa muncitoare – Doreii noștri au țara pe mână. De exemplu, luați-l pe domnul Tudor Prisăcaru, conducătorul cercetării după ce ministrul doctorand Costoiu a fost remaniat, ne propune săptămânal alte reforme. Întrebarea care se pune însă este ce anume îl califică pe dl. Prisăcaru să propună orice fel de reforme? Faptul că a condus o universitate fără niciun titlu de glorie în cercetare, că practic el personal nu există pe Google Scholar, că are reputația că dă telefoane de pile inclusiv la DG Research, așa e de gafeur, că a făcut parte din echipa care a confiscat fondurile străine pentru cercetare, trecute direct sub controlul MEN și parţial retrase de donator după această ispravă?

Înainte ca dna Andronescu să se întoarcă la putere, cercetarea părea să fi intrat pe un făgaș clar: cu evaluatori externi și copiind ca organizare modele din țări cât se poate de evoluate. De atunci, Doreii lui Victor Viorel s-au pus pe ea. Dacă însă Guvernul Ponta pică, la cine va ajunge acest minister „soft”, pe care niciun bărbat serios, de ăia cu perspective de DNA, nu îl vrea? La femeile din opoziție. Ce viitor credeți că o așteaptă pe senatoarea sexy PNL, Vasilica-Steliana Miron, 35, cu diploma de la o universitate privată și vreo trei anișori de practică profesională în baroul Suceava, începătoare în limba engleză? Că nu o să ajungă direct la Ministerul Justiției. Și, stați liniștiți, dacă nu e ea – care are măcar calitatea sincerității fruste – o să fie una cam ca ea, că, după cum am mai spus, e plin avionul de Bruxelles de Vasilici cu picioare lungi, diplome de la universități particulare și un frumos viitor în politică. Deja anturate de mafiile din sectoarele pe care le vizează.

Oamenii noștri politici de vârf nu sunt proști. Nu or avea pregătirea corespunzătoare, dar în orice caz Victor Ponta, Traian Băsescu și Klaus Iohannis, ca să rămân mai aproape de zilele noastre, sunt toți oameni inteligenți. Dar niciunul nu dă dovezi că a înțeles că elementul crucial al modernizării partidelor și administrației este construirea unui sistem pe bază de merit, eliminarea Doreilor de la pârghii. Dimpotrivă, în ultimii zece ani, în care ei au fost președinți, prim-miniștri și șefi de partide, orice urmă din sistemele anterioare, care existau cât de cât, au fost temeinic distruse, ducând la adevărate catastrofe. Cea mai elocventă metaforă citită de mine vine din textul unui profesor din Oradea, un domn Maci, care scrie cu o sinceritate înfricoșătoare despre cum ”reformele” din educație au distrus ce mai rămăsese din aceasta. Pe vremuri, spune el, erau table de lemn, pe care scriai cu cretă. Creta era rareori în cantitate suficientă furnizată de stat, dar, fiind ieftină, fiecare profesor care voia să își facă datoria se putea aprovizona și funcționa rezonabil. S-a cheltuit o avere să fie înlocuite cu table magnetice, pe care scrii cu markerul. Markerele fiind însă scumpe, se fură sau nu se pot înlocui ușor, iar tablele au devenit repede inutilizabile, că s-a scris pe ele cu pastă permanentă, care nu se mai șterge. Secvența este tipică:

1. Completa neînțelegere a problemei care trebuie rezolvată (de exemplu, spun de ani de zile, și nu doar eu, numai examenele depășite ca formă se pot copia, soluția nu e să cumperi camere video și microfoane, ci să schimbi felul de a examina elevii, corupția strategică pe care trebuie să o elimini nu e a celui care păzește o sală și închide ochii la copiat, ci a celui care ține ostatic un întreg sistem de educație în primitivism, ca să vândă el și industria lui de meditații rezumate de învățat pe de rost).
2. Propunerea unei soluții ”miraculoase” care se bazează pe tehnologii practic de unică folosință (tabla magnetică, camera video), dar foarte costisitoare, și anulează complet felul anterior de organizare, în loc de a investi în scheme personalizate, în oameni (plata mai mare a profesorilor care fac coaching cu copiii care au nevoie de ajutor, fonduri de stimulare sau creare acces, un laptop pentru fiecare copil, etc)
3. Transformarea unei probleme răspândite, dar rezolvabile, într-o problemă de acțiune colectivă generală și irezolvabilă (unii scriu cu markerul permanent, iar alții încearcă să șteargă).

Distrugerea sistemului pe bază de merit din societatea românească, totdeauna viciat de pile și relații, dar totuși funcţional în deceniile opt-nouă ale secolului trecut a devenit o problemă enormă în România. Pentru că dorelismul din politică mai mergea atunci când la bază structurile de merit din profesii ca medicină, educație sau arhitectură țineau țara în picioare. Odată însă ce la ISU distrugi sistemul, cad elicoptere și mor oameni. E doar o metaforă. În alte zone, de la organizare sanitară la învățământ, situația e mai puțin vizibilă. Dar cam asta e. Excepțiile, precum proiectul Măgurele, împins de mai multe guverne dintr-un ultim instinct de supraviețuire, strălucesc așa de tare tocmai pentru că în jurul lor e praf și pulbere totul.

Mai multe pe RomâniaCurată.ro.