MENIU

Alina Gorghiu: Limbajul suburban al premierului Ponta este singurul său domeniu de expertiză

Purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, îl acuză pe premierul Victor Ponta că a folosit un ”limbaj suburban” în ceea ce îi priveşte pe liderii ACL, considerând că atitudinea sa pune sub semnul întrebării succesul real al negocierilor, pentru un portofoliu important, în Comisia Europeană, alocat României.

”Limbajul suburban pe care l-a folosit din nou, ieri, Victor Ponta arată că acesta este singurul său domeniu de expertiză, unicul mod prin care reuşeşte să se afirme atât în faţa colegilor de guvernare, cât şi raportat la opoziţie. Sper că domnul Ponta dă totuşi dovadă de mai mult tact în relaţia cu partenerii europeni”, susţine Gorghiu, potrivit Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al PNL precizează că atitudinea lui Victor Ponta ar denota faptul că se pregăteşte pentru un eşec, în privinţa negocierilor purtate cu oficialii europeni.

”Ceea ce noi contestăm în problema nominalizărilor făcute de Guvern ţine de nerespectarea unei proceduri legale, fără a discuta despre persoane. Rolul acestei proceduri, care presupune audierea persoanelor desemnate de Guvern pentru posturile de la nivelul Comisiei Europene, este tocmai acela de a verifica în ce măsură un candidat este potrivit pentru un anumit portofoliu sau pentru un altul. Îi reamintesc domnului Ponta că PNL a susţinut întotdeauna, în Parlamentul European, poziţii favorabile României, fără să ducă polemica internă la Bruxelles. De altfel, chiar Corina Creţu a beneficiat inclusiv de votul europarlamentarilor noştri pentru funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European, deşi, la momentul respectiv, eurodeputaţii PSD au votat împotriva Adinei Vălean ca vicepreşedinte al PE, gest incalificabil”, a mai declarat Alina Gorghiu.

 

Mai multe pe Mediafax.

Mai multe articole despre:
Victor Ponta Comisia Europeană Alina Gorghiu ACL