MENIU

Alina Gorghiu, despre candidaţii PSD la Bucureşti: "O tocăniţă"

Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, a catalogat anunţul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, referitor la candidaţii pentru cele şase sectoare ale Capitalei, drept "o tocăniţă, o ciorbă din care nu se ştie ce va înţelege electoratul lor de stânga".

“Este o ciorbă, o tocăniţă decizia PSD de astăzi. La anumite sectoare merg împreună cu UNPR, la altele împreună cu UNPR şi susţinere ALDE. Trebuie să vină cu un tabel să-şi aducă aminte public, de fiecare dată, la ce sector merg cu UNPR. De exemplu la sectoarele 4 si 5 are şi PSD candidat, dar au şi UNPR şi ALDE. La sectoarele unu şi şase înţeleg că merg cu listă comună. E o tocăniţă din care eu nu ştiu cât va înţelege electroratul lor de stânga” a declarat copreşedintele PNL, Alina Gorghiu.

Aceasta a declarat că este atentă la orice candidat venit din partea PSD.

“ Doamna Firea este un candidat pe care îl vom monitoriza cu maxim interes şi atenţie” a mai precizat Alina Gorghiu.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri că social-democraţii au validat candidatura Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei şi au decis să meargă cu UNPR la sectorul 2, însă nu vor avea candidaţi comuni cu ALDE, pentru că "electoratele sunt puţin diferite".

Echipa candidaţilor susţinuţi de PSD pentru alegerile locale va fi formată din Gabriela Vrânceanu Firea, candidat pentru Primăria Capitalei, urmată de Daniel Tudorache (sector 1), Neculai Onţanu (sector 2), Robert Negoiţă (sector 3), Daniel Băluță (sector 4), Daniel Florea (sector 5) şi Gabriel Mutu (sector 6).

Mai multe articole despre:
Primăria Capitalei Alina Gorghiu candidaţi PSD