Alina Gorghiu: Dacă legea defăimării va fi adoptată, o vom contesta la CCR
Copresedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, marti, ca liberalii vor respinge in plen Legea defaimarii, initiata de liderul PSD, Liviu Dragnea, afirmand ca daca propunerea va trece de plenul Camerei Deputatilor, PNL o va contesta la CCR.
"O sa ne opunem in plen (Legii defaimarii - n.red.), asa cum ne-am opus si in Comisia juridica. In eventualitatea in care proiectul de lege va fi adoptat in Plenul Camerei Deputatilor, vom ataca legea la CCR", a declarat copresedintele PNL Alina Gorghiu. Deputatii din Comisia Juridica si din Comisia pentru Drepturile Omului au adoptat, marti, "Legea defaimarii", initiata de liderul PSD, Liviu Dragnea, marind la propunerea presedintelui PSD cuantumul amenzilor pana la 100.000 de lei pentru cei care aduc atingere imaginii unui grup sau unei comunitati.
Legea initiata de Liviu Dragnea prevede ca in cadrul Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii se va infiinta Departamentul pentru Promovarea Demnitatii Umane si Tolerantei care va avea rol de prevenire si sanctionare a defaimarii sociale, definita ca "fapta sau afirmatia prin care o persoana este pusa in situatie de inferioritate pe temeiul apartenentei sale la un grup social".