MENIU

Alina Gorghiu: "Cioloş, profil corect de premier PNL"

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, vineri, la Antena 3, că profilul lui Dacian Cioloş este un profil corect pentru candidatul PNL la funcţia de premier, ea arătând că, în urma analizei sociologice a partidului, este posibil să fie miniştri care au performat şi cărora liberalii ar putea să le facă o ofertă pentru parlamentare, însă este exclusă Raluca Prună.

Întrebată dacă prim-ministrul liberal ar putea fi Dacian Cioloş, Alina Gorghiu a precizat că”profilul lui Dacian Cioloş este un profil corect pentru candidatul PNL”.

Ea a menţionat că decizia PNL privind nominalizarea premierului se va lua în toamnă, astfel că nu aşteaptă un răspuns de la Dacian Cioloş. ”Nu aştept niciun răspuns de la domnia sa, nu aştept niciun rezultat de la nimeni altcineva pentru că, pentru a primi un răspuns, trebuie să faci o ofertă. Noi abia în toamnă decidem care este varianta noastră de profil de prim-ministru şi abia atunci vom face discuţiile cu toţi pe care îi considerăm noi”, a explicat Gorghiu.

Despre varianta Costin Borc, pentru funcţia de premier din partea PNL, Alina Gorghiu a precizat că nu a auzit vreo discuţie în partid referitoare la persoana ministrului Economiei.

”În toate analizele sociologice sunt testate persoane, personalităţi nu doar din Guvern, ci şi din societatea civilă, din partide politice. Este firesc să ştii care este nivelul de încredere al unora sau al altora indiferent de instituţiile unde îşi desfăşoară activitatea”, a arătat Alina Gorghiu.

Ea a arătat că liberalii iau în calcul şi susţinerea de către PNL a unor miniştri actuali pentru un mandat parlamentar. ”Este posibil să găsim unul-doi miniştri care au performat şi să le facem o ofertă de colaborare pentru parlamentare”, a spus liberala.

Copreşedintele PNL a mai menţionat că exclude varianta prezenţei Ralucăi Prună pe listele PNL. ”Exclud cu semnul exclamării. Din câte ştiu, doamna Prună nu este testată”, a afirmat copreşedintele PNL.

Mai multe articole despre:
Dacian Cioloş Alina Gorghiu premier PNL