Alina Gorghiu, atac dur la adresa lui Ponta: Să nu mai privească Parlamentul drept un scut!
Copreședintele PNL Alina Gorghiu a făcut joi un apel către liderul PSD Victor Ponta prin care îi solicită să nu se mai opună în Parlament adoptării propunerii PNL de urgentare și simplificare a procedurilor de ridicare a imunității parlamentarilor vizați de anchete penale.
"În Camera Deputaților, PSD blochează, de câteva luni, propunerea legislativă a PNL care prevede urgentarea și simplificarea procedurilor privind ridicarea imunității parlamentarilor vizați de anchete penale. Îi solicit, la rândul meu, președintelui PSD, Victor Ponta, să nu mai privească Parlamentul drept un scut împotriva legii și să nu se mai opună adoptării acestei legi", a scris Gorghiu pe contul său de Facebook. Procurorul general Tiberiu Nițu a susținut joi că este necesară modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor și a Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, în legătură cu procedurile de ridicare a imunității parlamentarilor vizați de anchete penale. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, Ministerul Public a formulat în septembrie 2014 o serie de propuneri Guvernului României, iar în martie 2015 Camerei Deputaților.
Mai multe pe Agerpres