MENIU

Alexandru Nazare: Lăcomia electorală a distrus autostrada Orăștie-Sibiu. Nimeni nu vrea să plătească

Alexandru Nazare, fostul ministru al Transporturilor, a avut o intervenție telefonică în emisiunea ”Jocuri de Putere” de la Realitatea TV, în care a explicat situația dezastruoasă a autostrăzii Orăștie - Sibiu. Întrebat de jurnalistul Rareș Bogdan ce se întâmplă cu această autostradă, închisă la 10 luni de la inaugurare, fostul ministru a dat vina pe lăcomia electorală, care a distrus-o.

”Nu se întâmplă nimic, aceasta este de fapt durerea mare. Dumneavoastră discutați subiectul și îl dezbateți pe rețelele de socializare, dar Guvernul în continuare nu face nimic, ministerul nu face nimic și CNADNR nu a intenționat niciodată să facă nimic. Rezolvarea, remediera durabilă a problemei semnalate pe această autostradă este undeva abandonată. Practic au ajuns la concluzia că fiind prea complexă și costând prea mult reparația autostrăzii, compania nu mare are de gând să facă nimic în acest sens. S-a încercat ceva. Nu e dispus nimeni să plătească oalele sparte din cauza lăcomiei electorale. Tocmai această lăcomie electorală a distrus această autostradă. Nu știm când va fi reparată porțiunea de 200-300 m pe autostrada Orăștie - Sibiu”, a declarat Alexandru Nazare.

Acuzat că studiul de fezabilitate privind construcția autostrăzii a fost făcut în timpul mandatului său, fostul ministru al Transporturilor a explicat:

”Sunt foarte multe strategii de a pasa responsabilitatea, de a pasa pisica în alăt curte. Dar situația e foarte clară în acte. Actele arată adevărul. În 2013, la începutul anului, studiul geologic a stat pe masa responsabililor, toată lumea a știut, și la nivelul de prim-ministru, și la nivelul de directori CNADNR. Dacă se știa că situația e foarte grabă, nu cred că poate cineva să vină astăzi și să spună că e vina cuiva. Situația e foarte clară, fiind una flagrantă e evident că se încearcă să se arunce vina în altă parte”.

”Autostrada e abandonată. Nu există nicio sursă de finanțare. Constructorul nu vrea să mai plătească de la el, Guvernul nu vrea să mai dea nici un ban. Există o garanție de bună execuție, dar acea garanție încă nu a fost executată de CNADNR. Mai au de plătit constuctorului 135 de milioane de lei. Constructorul a semnalat situația în scris în mai multe rânduri în acești ani și au cerut o rezolvare, o schimbare de soluție. Nici CNADNR, nici ministerul nu au monitorizat acel șantier. Ca atare, din cauza acestei confuzii, ne-am gândit ca în cazul in care nu se rezolvă nimic, intentionam sa lansam aceasta comisie de ancheta”, a adaugat fostul ministru.

”Este vorba despre 6 km și pe tot parcursul acestor 6 km sunt niste puncte critice. Nu stim unde sunt toate aceste puncte critice, pentru ca nu s-a facut o expertiza coerenta, serioasa. Reparatia poate costa in jur de 50-60 de milioane de euro. Dar nimeni nu isi asuma plata. In momentul in care a fost data in folosinta autostrada, era stabilizata pe o portiune de 20 km, dar drenajul era facut pe o portiune de 20%. Problema devine din ce in ce mai mare dupa ce au demolat, pentru ca vad dezastrul de dedesupt”, a adăugat Nazare.

”Finanțarea pentru autostrada Sebes - Turda, sunt bani platiti din bugetul de stat pe care Comisia Europeana nu vrea sa ni-i ramburseze. Acei km promisi de Ponta, de Matache nu se regasesc nicaieri. Au spus ca inaugureaza 85 km, dar acei km nu vin din Sebes-Turda, și nici din Lugoj-Deva. Problema este că de ani de zile nu reusim sa ne tinem de nici un plan. Asta e problema fundamentala”, a explicat Alexandru Nazare și situatia dezastruoasa de pe autostrada Sebes - Turda.