Alegerile locale. MAI a anunţat câţi bani alocă şi câte secţii de vot vor fi deschise
Bugetul alocat alegerilor locale este de 350.663.000 de lei, urmând să fie organizate 18.616 secții de votare, în timp ce 50.000 de polițiști, jandarmi și pompieri vor fi angrenați în măsurile de ordine și liniște publică aferente procesului electoral, a anunțat ministrul Petre Tobă, joi, la ședința Comisiei tehnice centrale pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor locale.
"Bugetul alocat alegerilor locale din anul 2016 este de 350.663.000 de lei. Alocarea sumelor de la bugetul de stat se realizează prin bugetele Ministerului Afacerilor Interne, Secretariatului General al Guvernului, Autorității Electorale Permanente și Serviciului de Telecomunicații Speciale. Noi, MAI, am efectuat deja în baza solicitării făcute de către instituțiile prefectului, am efectuat deja virările de credit bugetar, conform solicitărilor prefecților în limita fondurilor aprobate, și de asemenea MAI asigură confecționarea ștampilelor cu mențiunea 'Votat', imprimarea timbrelor autocolante care se vor aplica pe cărțile de identitate ale alegătorilor. Vor fi realizate de asemenea peste 93.000 de ștampile cu mențiunea 'Votat'", a spus Petre Tobă.
Potrivit acestuia, pentru alegerile locale din acest an vor fi organizate 18.616 secții de votare. "Fiind alegeri locale (...) se va vota doar în localitatea de domiciliu sau de reședință", a precizat ministrul. Acesta a mai spus că Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale asigură achiziționarea hârtiei necesare pentru tipărirea buletinelor de vot.
"MAI a elaborat deja planul general de măsuri privind menținerea și asigurarea siguranței publice premergător și în timpul campaniei electorale. Totodată, pentru a realiza o pregătire unitară cu efectivele MAI am elaborat un ghid privind legislația aferentă alegerilor locale și a fost trimis către toate structurile cu atribuții la nivel teritorial și s-a luat măsura instruirii tuturor efectivelor noastre, tocmai pentru o aplicare și o abordare unitară. La nivel județean, am solicitat și s-au efectuat deja evaluările din punctul de vedere al riscului pentru ordinea și liniștea publică", a explicat Tobă.
În acest sens, el a spus că a fost evaluat necesarul de forțe și mijloace necesare pentru buna organizare a alegerilor locale. "Din toate estimările avem pregătiți 50.000 de polițiști, jandarmi, pompieri, care vor fi angrenați în măsurile de ordine și liniște publică aferente procesului electoral. Din cei 50.000, aproximativ 30.000 vor fi destinați doar pentru paza sediilor birourilor electorale de circumscripție și a celor 18.616 secții de vot", a explicat Petre Tobă.