MENIU

ALEGERI LOCALE 2020. Data scrutinului a fost stabilită de Camera Deputaților pe 27 septembrie. Președintele are ultimul cuvânt

Camera Deputaților a fixat data alegerilor locale: 27 septembrie

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege care prevede organizarea alegerilor locale pe data de 27 septembrie.

Proiectul a fost adoptat cu 253 „pentru”, două voturi „împotriva” şi 36 de ”abţineri”.

După acest vot, propunerea legislativă adoptată de Camera Deputaţilor merge la promulgare la preşedintele României - Klaus Iohannis.

Senatorii au adoptat marţi propunerea legislativă a UDMR privind stabilirea datei alegerilor locale la 27 septembrie. S-au înregistrat 81 de voturi „pentru”, 8 ”împotrivă” şi 39 de abţineri.

Proiectul pe aceeaşi temă al Guvernului a fost respins de plenul Senatului. Unele articole au fost preluate în varianta finală a proiectului adoptat, care au intrat miercuri în dezbaterea Camerei Deputaţilor.

Cum va fi procedura de vot

Sunt prevăzute și condiții noi în secțiile de votare, astfel încât acestea să fie dezinfectate după ce oamenii își exprimă opțiunile.

Va fi o campanie electorală atipică. Nu-i vom mai vedea pe candidați pe scene, în fața a mii de susținători, și vor fi respectate măsurile stabilite la acea dată.

Buletinele de vot vor fi tipărite înainte cu 23 de zile astfel încât să nu existe neconcordanțe.

Mai multe articole despre:
alegeri locale