MENIU

Alegeri legislative în Australia. Ce spun sondajele, după ieşirea de la urne

Primele sondaje realizate sâmbătă la ieșirea de la urnele de vot în cadrul scrutinului legislativ din Australia atestă o cursă foarte strânsă între tabăra conservatorului Malcolm Turnbull și cea a laburistului Bill Shorten, informează AFP.

Potrivit unui sondaj al Channel Nine realizat în 25 de circumscripții care nu sunt considerate favorabile uneia sau alteia dintre tabere, coaliția conservatoare a premierului și tabăra laburistă au primit câte 50% din voturi.

Această anchetă prezice, de asemenea, că laburiștii ar putea câștiga opt sau nouă locuri în camera inferioară a parlamentului, ceea ce nu ar fi totuși suficient pentru a le fi asigurată majoritatea necesară de 76 de locuri.

Un sondaj al Sky News prezice victoria pentru Malcolm Turnbull, cu 62% dintre alegători care estimează că el va câștiga, comparativ cu numai 19% care îl dau învingător pe Shorten.

Aceste sondaje au fost realizate înainte de încheierea scrutinului. Circa 15,6 milioane de alegători australieni au votat pentru a-i alege pe cei 150 de membri ai Camerei reprezentanților și 76 de senatori. Majoritatea birourilor de vot au fost închise la orele 08:00 GMT, altele urmează să se închidă cu două ore mai târziu.