Klaus Iohannis la ședința CSM: Instituțiile nu aparțin CONDUCĂTORILOR. Ridicarea MCV, obiectiv major
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la şedinţa CSM, că unul din obiectivele majore ale sistemului judiciar trebuie să fie ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), iar România să fie evaluată cu obiectivitatea pe care o merită.
Preşedintele Klaus Iohannis a arătat că declară cu responsabilitate, în faţa membrilor CSM, faptul că ”a venit momentul, la opt ani de la instituirea MCV-ului, ca România să fie evaluată cu obiectivitatea pe care o merită şi să se constate că acele condiţionalităţi, sub rezerva îndeplinirii cărora am devenit stat membru, au fost îndeplinite”.
”Cred că unul din obiectivele majore ale sistemului judiciar trebuie să fie ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV)”, a anunţat Iohannis, precizând că, pentru îndeplinirea acestui obiectiv, ”toate instituţiile din justiţie dar şi Parlamentul şi puterea executivă trebuie să îşi dea concursul pentru ca atunci când actualul CSM şi actualul Parlament îşi termină mandatele, să poată bifa această reuşită”.
Update ora 10.00. Președintele Klaus Iohannis a ajuns la sediul CSM, unde a fost întâmpinat de președintele forului, Adrian Bordea.
Acesta a făcut mai multe declarații, în debutul ședinței:
”Este obligaţia mea constituţională să asigur justiţiei cadrul normativ de funcţionare, să apăr independenţa sistemului judiciar. Un magistrat este atât de independent cât alege el să fie. Este responsabilitatea mea să mă asigur că justiţia va beneficia de liderii potriviţi. Instituţiile nu trebuie personalizate, identificate cu imaginea liderului de la un moment dat. Instituţiile nu aparţin conducătorilor. Doar aşa ne putem feri de derapaje şi manipulări. Justiţia este una dintre cele trei puteri ale statului, nu o supraputere. Atât în Constitutie, cât și în legi scrie foarte clar ca justiția se înfăptuiește în numele legii. Actul de justitie trebuie îndeplinit intr-un termen rezonabil și cu garantarea drepturilor fundamentale ale cetatenilor. In fapt, toate acestea reprezintă o Românie a normalitătii. 2015 este al 8-lea an in care Romania e sub MCV. De-a lungul timpului, a fost un instrument util. MCV a generat un exemplu de bune practici si sint convins ca experienta Romaniei va fi fructificata de alte state. Au fost 8 ani in care sistemul judiciar au inregistrat progrese majore. In ultimii ani rapoartele MCV au constatat progrese importante si cred ca e timpul pentru o schimbare. Azi, aici, declar cu responsabilitate ca a venit momentul ca Romania sa fie evaluata cu obiectivitatea pe care o merita si sa se constate ca acele obligativitati au fost indeplinite. Unul din obiectivele majore al sistemului judiciar trebuie sa fie ridicarea MCV. Executivul, Parlamentul si sistemul judiciar trebuie sa-si dea mâna pentru ca pâna la finalul mandatului noii conduceri a CSM sa fie atins acest obiectiv. Magistratii onesti vor avea in mine un partener loial in depasirea oricaror piedici. Sa ne opunem impreuna oricaror tentative de distorsionare a realitatilor. Nu ma aveți alaturi doar pe mine, ci și milioanele de cetateni care au venit la vot in noiembrie 2014”, a spus acesta.
"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va conduce marți, 6 ianuarie a.c., începând cu ora 10,00, prima ședință din acest an a Consiliului Superior al Magistraturii. Pe ordinea de zi se află prezentarea raportului de activitate a CSM pe anul 2014 și alegerea noii conduceri a instituției", arată Administrația Prezidențială, într-un comunicat.
De asemenea, se precizează că principalul rol constituțional al Consiliului este acela de garant al independenței justiției. Plenul CSM se reunește marți, de la ora 10,00, pentru a-și alege noua conducere, pentru funcția de președinte candidând judecătorii Alexandru Șerban și Marius Tudose, iar pentru vicepreședinte, procurorul Bogdan Gabor.