MENIU

ALEGERI 2024. Semnalul transmis de Nicușor Dan după ieșirea de la urne: Am votat pentru onestitate și realism în viața publică, împotriva mafiei imobiliare

Nicușor Dan / Foto: Inquam Photos

Nicușor Dan s-a prezentat, duminică dimineață, la scurt timp după ora 9.00, la secția de votare de la Școala Gimnazială Luceafărul din Sectorul 5. Candidatul pentru funcția de primar general a venit la vot alături de soția sa. 

"Am votat pentru onestitate în viața publică. Am votat pentru realism în viața publică. E important ca oamenii politici să ne spună pe unde suntem și ce putem realist să facem. Am votat împotriva mafiei imobiliare.

Vreau să îndemn oamenii să iasă la vot pentru că e un moment in care ei decid direcția în care noi o să mergem", a declarat Nicușor Dan, după ieșirea de la urne.

Întrebat de jurnaliști cee program are pentru ziua de astăzi, actualul primar al Capitalei a răspuns: "Ieri a fost pentru familie, în fine, azi lucrez pentru primărie. Mai pe după-amiază o sa merg către Cișmigiu și dacă e nevoie o să mai fac declarații în funcție de cum iese lumea la vot".