ALDE şi PRO România depun la BEC protocolul de constituire a alianţei electorale
ALDE şi PRO România depun duminică la BEC protocolul de constituire a alianţei electorale dintre cele două formaţiuni, pentru a-l susţine la alegerile prezidenţiale pe Mircea Diaconu.
Alianţa Liberalilor şi Democraţilor a încheiat cu PRO România, pe 28 august, protocolul de constituire a unei alianţe electorale în vederea susţinerii candidatului Mircea Diaconu la alegerile prezidenţiale din noiembrie.
Campania electorală va fi coordonată de Norica Nicolai şi Sorin Câmpeanu şi vor fi stabilite grupuri de sprijin la nivel judeţean.
Protocolul pentru constituirea alianţei electorale a fost semnat de liderii ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, respectiv al PRO România, Victor Ponta.
Mai multe articole despre:
Călin Popescu Tăriceanu
Victor Ponta
alianţă electorală
Mircea Diaconu
alegeri prezidențiale 2019
ALDE și Pro România