ALDE a decis ce face la locale din Bucureşti: candidaturi separate de PSD, inclusiv la P. Generală
ALDE va avea candidaturi separate de PSD la alegerile locale din luna iunie, cei nominalizați urmând să fie prezentați săptămâna viitoare, a anunțat luni copreședintele ALDE Daniel Constantin.
"În urma discuțiilor pe care le-am avut săptămâna trecută cu colegii noștri din PSD, dar și din interiorul organizației de București ALDE, decizia noastră a fost foarte clară: la București — ALDE va avea candidaturi separate de PSD.
Principalul motiv este legat de faptul că ne dorim ca la alegerile din 2016, fiind un partid nou, să încercăm să ne poziționăm foarte clar din punct de vedere al doctrinei de centru-dreapta, al doctrinei noastre liberale. Cea mai bună soluție de a face acest lucru este de a avea candidat separat, atât pentru funcția de primar general, cât și pentru funcțiile de primari de sector", a precizat Daniel Constantin, într-o conferință de presă. El a adăugat că un alt motiv pentru care partidul a decis să meargă singur a fost rezultatul favorabil al unor sondaje realizate în acest sens. "Nu vă ascundem faptul că, în urma sondajelor de opinie pe care le-am efectuat, am observat o favorabilitate foarte mare a electoratului de centru-dreapta ca ALDE să aibă candidaturi separate, în care să încercăm să convingem cetățenii municipiului București cu privire la soluțiile pe care noi le avem pentru ca viața bucureștenilor să se îmbunătățească", a spus Constantin.
Potrivit acestuia, numele candidaților vor fi prezentate, cel mai probabil, săptămâna viitoare.
"În perioada imediat următoare vom prezenta aceste nominalizări pe care le avem. Mai sunt câteva lucruri pe care trebuie să le parcurgem din punct de vedere al statutului și probabil că săptămâna viitoare vom prezenta soluțiile pe care noi le-am adoptat", a mai spus Daniel Constantin.