Adriana Săftoiu, despre "lipitorile politice". Dezvăluiri fabuloase: cum se iau deciziile "în plic"
"E una dintre cele mai vechi şi mai nenorocite apucături în politică: să îţi acoperi lipsa de demnitate, de argument, de coloană vertebrală, invocând voia celui de deasupra. Musteşte istoria de exemple care au nenorocit comunităţi, cariere individuale, pentru că s-au supus orbeşte „deciziei în plic”", scrie Adriana Săftoiu, într-un editorial publicat pe adevarul.ro.
Una dintre metehnele politicii este „decizia în plic” care ar oglindi dorinţa „celui de sus”. „Cel de sus” nu e nicidecum bunul Dumnezeu; El mai stă la o discuţie cu creştinul, îi mai ascultă păsul, îi lasă liber arbitru.
În politică, „cel de sus” are iniţiale sau, uneori, nume conspirativ. Niciodată nu i se pronunţă numele, cu speranţa că, dacă vreun curajos delator îşi îndeplineşte menirea, să nu poată cita în clar. Deduci că treaba e „groasă” după mimica celui care îţi sugerează sursa deciziei. Ochii celui care încearcă să îţi reducă întrebările la cât mai multă şi cât mai definitivă tăcere se învârt ca un titirez, buzele se încreţesc mai rău decât hârtia creponată, fruntea se învălurează, iar mâinile se împreunează deasupra gurii şi doar degetul, ales cu grijă, arată spre văzduh: cel de sus.
E una dintre cele mai vechi şi mai nenorocite apucături în politică: să îţi acoperi lipsa de demnitate, de argument, de coloană vertebrală, invocând voia celui de deasupra. Musteşte istoria de exemple care au nenorocit comunităţi, cariere individuale, pentru că s-au supus orbeşte „deciziei în plic”. Mi-am întrebat un coleg din Comisia Juridică, altfel un jurist foarte bun, unde le-a fost discernământul când au votat acea propunere de ministru al Justiţiei care evident era de respins, în urma audierilor. Mi-a spus că aşa a venit decizia, că trebuie votat „tot”, pe modelul „ciocu mic şi papă tot”. Ulterior, cei din Comisie au rămas cu onoarea lor de supuşi ai deciziei în plic. Le-a aplicat o lecţie chiar premierul desemnat, care a considerat că trebuie retras exact ceea ce aceştia au votat.
Nu îmi face nicio plăcere să amintesc votul celebru de la legea pensiilor, când preşedinta de şedinţă număra deputaţi care nu erau în sală. Nu putea fi suspectat nimeni de la acel prezidiu că nu ştia atâta artimetică pentru o numărătoare. Dar era o decizie în plic şi trebuia respectată. Care e, şi în prezent, efectul acestui acest tip de atitudine? Se simte mai bine acum doamna Ridizi că a acceptat orbeşte să organizeze ce nu era de organizat, doar pentru că avea o decizie în plic?
Citeşte continuarea pe adevarul.ro.