Adrian Chesnoiu află, astăzi, dacă rămâne fără imunitate. Cererea DNA, la vot în Camera Deputaților
Camera Deputaţilor dezbate şi votează, marţi, cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de ridicare a imunităţii deputatului Adrian Chesnoiu, fost ministru al Agriculturii.
Luni, Comisia juridică a dat un raport favorabil ridicării imunităţii parlamentare a lui Chesnoiu, cu 18 voturi "pentru" şi 3 "împotrivă".
Potrivit regulamentului Camerei, votul va fi secret cu bile, iar raportul Comisiei juridice se aprobă prin votul secret al majorităţii membrilor prezenţi.
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a declarat că parlamentarii social-democraţi vor vota pentru ridicarea imunităţii în cazul lui Adrian Chesnoiu.
"Categoric (vor vota pentru ridicarea imunităţii - n.r.). E o decizie luată, mai ales că Adrian Chesnoiu ne-a rugat să facem acest lucru, indiferent de poziţia Comisiei juridice", a arătat Ciolacu, într-o declaraţie acordată presei.
În 23 iunie, procurorul general a transmis Camerei Deputaţilor referatul DNA pentru exercitarea prerogativei de a cere urmărirea penală faţă de Adrian Chesnoiu.
"Sesizarea are în vedere cercetările pentru săvârşirea, în exercitarea funcţiei de ministru, a infracţiunilor de instigare (sub forma participaţiei improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite,(...) şi de abuz în serviciu (...) dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (...)", se precizează în scrisoare.
Totodată, procurorul general a transmis şi dosarul în original.
Ulterior, Adrian Chesnoiu a anunţat că se retrage din funcţia de ministru şi se autosuspendă din Partidul Social Democrat. De asemenea, el le-a cerut deputaţilor să voteze pentru ridicarea imunităţii parlamentare.