MENIU

Dragnea, întrevedere cu premierul Benjamin Netanyahu. Ce program de cooperare vrea să lanseze

Președintele PSD, Liviu Dragnea, s-a întâlnit cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, marți seară, la Ierusalim. În cadrul unei postări pe contul său de Facebook, Dragnea a punctat faptul că i-a transmis premierului israelian că își dorește să lanseze un program de cooperare "în care România și Israel să implementeze proiecte comune privind infrastructura urbană și de transport". 

"Am avut onoarea de a-l întâlni pe premierul Benjamin Netanyahu cu ocazia vizitei mele oficiale în Israel. Am discutat preț de peste o oră cu domnul Netanyahu, asigurându-l de sprijinul pe care România îl va oferi Israelului în ceea ce privește relația cu Uniunea Europeană. I-am transmis domnului Netanyahu că îmi doresc să lansez un program de cooperare în care România și Israel să implementeze proiecte comune privind infrastructura urbană și de transport", a scris Liviu Dragnea pe contul său de Facebook.

 

Liderul social-democrat se află într-o vizită oficială în Israel.

 
Mai multe articole despre:
Liviu Dragnea Benjamin Netanyahu