Administrația Prezidențială, prima reacție cu privire la cererea de grațiere a lui Ridzi
Administrația Prezidențială a precizat joi pentru AGERPRES că va analiza documentele depuse la Cotroceni de soțul Monicăi Iacob Ridzi prin care solicită grațierea acesteia.
"Administrația Prezidențială va analiza documentele primite", a arătat Președinția.
Potrivit sursei citate, Tiberiu Iacob-Ridzi a depus joi la Cotroceni mai multe documente cu privire la grațierea Monicăi Iacob-Ridzi care însumează aproximativ 2.000 de pagini.
Administrația Prezidențială va analiza documentele pentru a vedea dacă sunt îndeplinite elementele cererii de grațiere.
Monica Iacob Ridzi se află la Spitalul Penitenciar Jilava, fiind transferată de la Penitenciarul Gherla, din cauza problemelor de sănătate.
Pe 8 mai, judecătorii de la Tribunalul Ilfov au amânat pentru 5 iunie procesul în care fostul ministru al Tineretului și Sportului solicită întreruperea executării pedepsei de cinci ani închisoare primită în dosarul legat de organizarea Zilei Tineretului din 2009.