MENIU

Acordul între Guvernul României şi cel al Coreei de Sud privind cooperarea în domeniul apărării, semnat de ministrul Tîlvăr la Seul

Angel Tilvar/ Arhivă foto

Ministrul Apărării Naționale (MApN), Angel Tîlvăr, a anunţat, marţi, că a semnat, la Seul, împreună cu omologul său coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele două ţări. Cu acest prilej, ministrul a precizat că Acordul deschide noi oportunităţi de colaborare în domenii precum educaţie militară, instruirea în comun a personalului, medicină militară, cercetare-dezvoltare şi industria de apărare.

”Am semnat, astăzi (marți - n.r.), la Seul, împreună cu omologul meu coreean, Shin Wonsik, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele două ţări. Sunt convins că acest acord va oferi o bază solidă pentru cooperarea noastră viitoare în domeniul apărării, spre beneficiul ambelor state”, scrie ministrul Apărării într-o postare.

Celebrele obuziere K9 Thunder, gata să intre în dotarea Armatei Române! Doar 9 țări din lume au acces la aceste arme, dintre care 5 sunt membre NATO

Angel Tîlvăr arată că ”există o varietate de domenii şi proiecte de interes pentru România şi Republica Coreea, mai ales în ceea ce priveşte transferul de tehnologie şi adaptarea armatelor noastre la provocările viitorului”. 
 
”Acordul privind cooperarea în domeniul militar reprezintă un pas important în dezvoltarea relaţiilor bilaterale, deschizând noi oportunităţi de colaborare în domenii precum educaţie militară, instruirea în comun a personalului, medicină militară, cercetare-dezvoltare şi industria de apărare”, menţionează ministrul Apărării.
 
Citește și Klaus Iohannis, vizită oficială în Coreea de Sud. Ce documente importante va semna președintele