Accident. Un deputat PSD, rănit după ce a intrat cu mașina într-un stâlp
Deputatul PSD Ion Mocioalcă a fost rănit, miercuri după-amiază, în urma unui accident produs în municipiul Reşiţa, după ce a pierdut controlul volanului, iar maşina în care se afla a intrat într-un stâlp.
Potrivit poliţiştilor ajunşi la faţa locului, deputatul Ion Mocioalcă (PSD) conducea maşina în municipiul Reşiţa, iar la un moment dat, în timp ce vorbea la telefon, a derapat pe liniile de tramvai, autoturismul intrând într-un stâlp. Ion Mocioalcă a fost rănit uşor la cap, el lovindu-se de parbriz. La locul accidentului s-au deplasat mai multe echipaje de Poliţie şi de la Ambulanţă, iar medicii i-au acordat primul ajutor deputatului. Cel mai probabil acesta va fi transportat la Spitalul Judeţean Reşiţa, pentru un control medical mai amănunţit.
Mai multe pe evz.ro