MENIU

Consiliul Naţional al PNL. Liberalii au o nouă conducere

Premierul Ciucă alături de liderii PNL la consiliul național al partidului. Foto/PNL

Europarlamentarul Dan Motreanu a fost ales, vineri, de Consiliul Naţional al PNL, în funcţia de prim-vicepreşedinte în domeniul strategiilor politice, ministrul de Interne, Lucian Bode, în funcţia de secretar general al partidului, iar senatorul Virgil Guran în cea de vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale.

Dan Motreanu a obţinut 736 de voturi "pentru". Cinci voturi au fost anulate.

Lucian Bode a obţinut 606 voturi "pentru", iar 40 au fost anulate.

Virgil Guran a obţinut 459 de voturi "pentru", iar contracandidatul său, Vergil Chiţac - 129. Un număr de 50 de voturi au fost anulate.

În cadrul reuniunii Consiliului Naţional, ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi-a retras candidatura pentru funcţia de prim-vicepreşedinte, iar parlamentarii Ben Oni Ardelean şi Sorin Moldovan de la cea de vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale.

Lucian Bode a fost singurul candidat la funcţia de secretar general al PNL.

Pe 10 aprilie, premierul Nicolae Ciucă, care era vicepreşedinte PNL în domeniul apărare şi siguranţă naţională, a fost ales preşedinte al partidului, după ce, în data de 2 aprilie, Florin Cîţu a demisionat din această funcţie.

Tot pe 2 aprilie, Dan Vîlceanu a demisionat din funcţia de secretar general al Partidului Naţional Liberal, funcţie preluată interimar de prim-vicepreşedintele Lucian Bode. 

La reuniune şi-au înregistrat prezenţa 790 de delegaţi, potrivit secretarului general interimar al PNL, Lucian Bode.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi europarlamentarul Dan Motreanu candidează pentru funcţia de prim-vicepreşedinte în domeniul strategiilor politice. La funcţia de vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale candidează parlamentarii Virgil Guran, Ben Oni Ardelean şi Sorin Moldovan şi primarul Constanţei, Vergil Chiţac.

Pentru funcţia de secretar general al PNL candidează Lucian Bode - ministrul Afacerilor Interne.

Joi a avut loc la Poiana Braşov Liga Aleşilor Locali ai PNL.

"Vă solicit să fiţi de acord să declanşăm alegerile la Liga Aleşilor Locali în teritoriu, aveţi obligaţia în teritoriu, există regulamentul de organizare a Ligii, până la 31 august ca în septembrie să ne gândim la organizarea congresului unde să ne alegem noua conducere la Liga Aleşilor Locali", a anunţat, joi, prim-vicepreşedintele PNL Gheorghe Flutur.

Pe 10 aprilie, premierul Nicolae Ciucă a fost ales preşedinte al Partidului Naţional Liberal, după ce, în data de 2 aprilie, Florin Cîţu a demisionat din aceasta funcţie. Ciucă era vicepreşedinte PNL în domeniul apărare şi siguranţă naţională.

Tot pe 2 aprilie, şi Dan Vîlceanu a demisionat din funcţia de secretar general al Partidului Naţional Liberal, funcţie preluată interimar de prim-vicepreşedintele Lucian Bode.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi-a retras candidatura

„Am stat să mă gândesc. Nu a fost deloc uşor să mă înscriu în cursă contra lui Dan Motreanu, un prieten alături de care am făcut campanie, unele le-am câştigat, altele le-am pierdut. Cred că este cel mai bine ca Dan să facă parte din conducerea partidului. Este un liberal mai vechi decât mine, a tras tot timpul la frâiele PNL. (...) Te rog frumos să accepţi că-mi retrag candidatura", a spus Virgil Popescu.

Anunţul a fost primit cu aplauze de delegaţii PNL la Consiliul Naţional.

În cursa pentru funcţia de prim-vicepreşedinte în domeniul strategiilor politice a rămas europarlamentarul Dan Motreanu.

De asemenea, Ben Oni Ardelean şi Sorin Moldovan şi-au retras candidaturile la funcţia de vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale, iar în cursă au rămas Virgil Guran şi Vergil Chiţac.

Pentru funcţia de secretar general al PNL candidează Lucian Bode - ministrul Afacerilor Interne. 

Bode: Este momentul calmării interne a PNL şi resetării politice

PNL a traversat o perioadă internă "zbuciumată", dar este momentul "calmării interne" şi al "resetării politice", a declarat, vineri, secretarul general interimar al partidului, Lucian Bode, menţionând că în 2024 liberalii trebuie să fie pregătiţi pentru "victorii pe linie" la alegeri.

Bode a prezentat la Consiliul Naţional al PNL, reunit la Poiana Braşov, obiectivele cu care candidează la funcţia de secretar general al partidului.

"Sunt onorat să fiu nominalizat pentru funcţia de secretar general al Partidului Naţional Liberal de către domnul preşedinte Nicolae Ciucă. Vă mulţumesc pentru încrederea acordată. Este o poziţie care mă responsabilizează enorm şi care implică foarte foarte multă muncă. Sunt pregătit pentru această şansă şi ştiu că vă am alături de acest drum al consolidării proiectului liberal. Doar împreună, uniţi şi solidari ne vom îndeplini cu succes obiectivele fixate. (...) Viziunea mea asupra modului de funcţionare şi organizare a Partidului Naţional Liberal pleacă de la regula celor \"3D\" - dezbatere, decizie şi disciplină", a afirmat el.

Potrivit lui Lucian Bode, după alegerile din 2020, PNL a traversat "o perioadă internă zbuciumată". "Dar, gata, este momentul calmării interne a partidului şi al resetării sale politice. A venit vremea să începem să construim. Ne-am rezolvat problemele interne şi acum trebuie să trecem cu toţii la treabă", a adăugat ministrul de Interne.

Bode a susţinut că PNL este "singura forţă adevărată de dreapta şi cel mai mare partid din această parte a eşicherului politic".

"Partidul Naţional Liberal trebuie să fie pregătit pentru victorii pe linie în 2024. Până atunci, avem de îndeplinit misiunea de a aduna sub sigla Partidului Naţional Liberal dreapta românească care rezonează cu viziunea şi principiile liberale", a transmis el.

Ciucă: „Garantăm stabilitatea coaliţiei şi nu renunţăm la niciunul dintre principiile liberale” 

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat, vineri, că liberalii garantează stabilitatea coaliţiei şi nu renunţă la niciunul dintre principiile partidului.

"PNL şi-a asumat responsabilitatea guvernării în momentele cele mai dificile prin care a trecut ţara, avem istorie şi suntem datori să construim un viitor pe măsură pentru noi şi mai ales pentru copiii noştri. Trebuie să împlinim dezvoltarea şi modernizarea României. Ne-am asumat responsabilitatea gestionării unor situaţii excepţionale fără precedent în istoria recentă a României şi am făcut faţă cu succes provocărilor în faţa cărora ne-am aflat. PNL îşi va asuma iniţiativa în ceea ce priveşte politicile publice şi le va duce în coaliţie. Trebuie să demonstrăm că suntem serioşi, că venim în coaliţie cu politici solide pentru continuarea investiţiilor, cu politici pentru antreprenori, pentru susţinerea antreprenorilor, cu politici de protejare a locurilor de muncă, precum şi cu politici de manifestare a grijei pentru toţi cetăţenii României. Garantăm stabilitatea coaliţiei şi nu renunţăm la niciunul dintre principiile liberale, trebuie să le dăm consistenţă prin politici publice. Am convingerea că PNL va depăşi orice obstacol prezent şi viitor apărut în drumul său spre cea de-a doua modernizare a României", a spus Ciucă, la Consiliul Naţional al PNL care se desfăşoară la Poiana Braşov.

Motreanu: „Avem nevoie de unitate în acest moment, mai mult ca niciodată”

Europarlamentarul Dan Motreanu a declarat, vineri, că este nevoie de unitate în PNL pentru ca partidul să se concentreze pe problemele guvernării, menţionând că vrea să fie doar "un om politic util".

Motreanu a spus, la reuniunea Consiliului Naţional al PNL, că s-a decis să candideze pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului pentru a aduce un plus de experienţă în bătăliile politice, menţionând că a făcut parte din 2004 din toate echipele de campanie centrale ale partidului şi pe cea din 2019 a câştigat-o cu un scor important.

"Sigur ne aşteaptă o perioadă dificilă, o perioadă foarte grea într-un context internaţional foarte greu şi cred că acest gest al lui Virgil Popescu (de a-şi retrage candidatura -n.r.) are o semnificaţie mult mai mare decât pare la prima vedere, pentru că arată atât maturitatea noastră, cât şi începutul unei unităţi care să ducă Partidul Naţional Liberal din nou la un scor care să ne permită să câştigăm alegerile. Avem nevoie de unitate în acest moment mai mult ca niciodată şi avem nevoie de această unitate pentru a ne concentra pe problemele care există astăzi, o mare provocare pentru guvernul condus de premierul liberal, şi cred că toate energia miniştrilor noştri, toată energia partidului nostru trebuie dusă în această direcţie", a mai spus Motreanu.

El le-a spus delegaţilor la Consiliul Naţional că vrea să fie "doar un om politic util" pentru PNL - partidul de la care a "primit totul" şi pentru care a dat totul.

"Voi fi alături de voi, voi face parte din Marea echipă a Partidului Naţional Liberal şi vă asigur, ca unul care am condus întotdeauna multe campanii, că Partidul Naţional Liberal şi în anul 2024 va câştiga alegerile", a adăugat Motreanu.

Virgil Guran: „Erau ape tulburi în PNL. Sper să fim un partid unit, liniştit şi să ne concurăm cu eleganţă”

Preşedintele PNL Dâmboviţa, Virgil Guran, a afirmat, vineri, la prezentarea candidaturii sale pentru funcţia de vicepreşedinte al partidului pe probleme de apărare, că erau "ape tulburi în PNL" şi speră ca partidul să fie "unit şi liniştit", menţionând că va rămâne în formaţiune indiferent de rezultatul votului.

"Ultima dată când v-am vorbit, acum un an, erau ape tulburi în PNL şi sper să nu mai trăim niciodată ceea ce a fost la Romexpo şi să fim un partid unit, liniştit, să ştim să ne concurăm între noi cu eleganţă, aşa cum am văzut şi astăzi. În momentul de faţă este linişte şi cred că toată lumea a înţeles că, de fapt, în politică, trebuie să priveşti lucrurile într-o anumită ordine: prima dată trebuie să ţinem la ţară, după aceea la partid şi ultima dată la un om, apropo de plecatul după un om sau rămasul împreună cu Partidul Naţional Liberal", a spus Virgil Guran, la reuniunea Consiliului Naţional, referindu-se la plecarea din PNL a fostului preşedinte Ludovic Orban.

Guran a spus că nu face promisiuni, menţionând că opiniile primarilor au o importanţă deosebită în partid.

El a susţinut că va rămâne în PNL, indiferent de rezultatul votului.

"Trebuie să facem de aşa natură încât lucrurile să se mişte şi am mare încredere în noul preşedinte Nicolae Ciucă, în secretarul general Lucian Bode şi în echipă şi vă spune un om care a criticat şi s-a opus când a avut ceva de spus. Am mare încredere că o să fie aşa cum trebuie. Şi cred că toţi le cerem să nu ne dezamăgească şi să ne ducă acolo unde trebuie să ajungem. (...) Indiferent de rezultatul votului de astăzi, atât pot să vă promit, voi rămâne alături de dumneavoastră, voi rămâne în PNL acelaşi om care crede în idealurile noastre, crede în PNL, crede în colegialitate, crede în primari şi crede că vom avea o victorie împreună", a adăugat Guran.

Rareş Bogdan: „Perspectiva PNL în 2024 este de 33-36% din totalul voturilor”

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, vineri, că, potrivit rezultatelor a cinci sondaje de opinie, perspectiva pentru partid este să obţină la alegerile din 2024 între 33 şi 36% din totalul voturilor românilor.

"Perspectiva pentru PNL pentru anul 2024, dacă facem ceea ce trebuie pentru România, vom fi uniţi, coerenţi şi vom acţiona strategic, este de a putea lua (...), fiţi foarte atenţi, nu înseamnă că şi luăm, între 33 şi 36% din totalul voturilor românilor. Există această perspectivă extrem de clară", a spus Rareş Bogdan, la Consiliul Naţional al PNL, care are loc la Poiana Braşov.

În cadrul reuniunii, el a prezentat o rezoluţie cu privire la modificarea Statutului PNL, care a fost adoptată, privind înfiinţarea unei comisii permanente de specialitate a partidului pentru românii din diaspora.

"În toate Consiliile judeţene conduse de liberali se vor înfiinţa şi vor funcţiona birouri speciale pentru problemele românilor care trăiesc în afara României", mai stipulează rezoluţia adoptată.

Mai multe articole despre:
congres pnl alegeri pnl ciuca bode flutur liberali