20 de consilii locale din SECUIME au adoptat un memorandum pentru AUTONOMIE
Un număr de 20 de consilii locale din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş au adoptat, până în prezent, un memorandum iniţiat de CNS privind înfiinţarea regiunii administrative "Ţinutul Secuiesc" cu statut autonom, conducerea CNS propunând şi celorlalte consilii să procedeze la fel.
Preşedintele Consiliului Secuiesc Scaunul Sepsi (zona Sfântu Gheorghe), Gazda Zoltan, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că până acum 20 consilii locale din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş au adoptat acest memorandum.
Din judeţul Covasna, memorandumul iniţiat de CNS privind înfiinţarea regiunii administrative "Ţinutul Secuiesc" cu statut autonom a fost adoptat de consiliile locale din municipiul Târgu Secuiesc, oraşul Baraolt, respectiv comunele Ozun şi Chichiş.
Gazda a afirmat că a trimis, săptămâna trecută, câte o scrisoare şi celorlalte 133 de consilii locale din secuime care nu au adoptat încă memorandumul, propunându-le să îl introducă pe ordinea de zi.